Victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale are o grămadă de efecte. Pozitive! Georgescu is gone (sperăm for ever), frații Tate anunță că pleacă din România, leul s-a întărit și la PSD începe marea curățenie. Ultima, la nivel declarativ pentru că sângele nu a țâșnit încă din birouri partidului.
Victoria lui Nicușor Dan de duminică i-a băgat în ședință pe pesediști. O spune chiar Dan Nica, un adevărat mausoleu al PSD. Cică duminică a fost o zi extraordinară, dar tristă.
„O zi extraordinară pentru România! Românii au ales un președinte pro-european, pentru ca România să-și continue parcursul occidental, stabil și predictibil. Țara merge mai departe! Pentru Partidul Social Democrat a fost, din nou, o seară tristă. Pentru prima dată în istorie, am fost spectatori. Am privit finala alegerilor prezidențiale la televizor. Pentru că n-am avut candidat. A treia înfrângere majoră în doar șase luni. Șase luni care au șters, aproape complet, încrederea pe care milioane de români și-au pus-o în noi: 24 noiembrie 2024 – candidatul nostru nu a intrat în turul doi al prezidențialelor, 4 decembrie 2024 – cel mai slab scor PSD la alegerile parlamentare din ultimele decenii, 18 mai 2025 – din nou, fără candidat în turul doi al prezidențialelor.” (Dan Nica, șeful PSD Galați)
Nica dă cu propriul partid de pământ
De fapt cu ce a mai rămas din partidul care a călărit țărișoara în ultimele decenii. „Cifrele vorbesc. Astăzi, PSD este la doar 12%. Am pierdut încrederea multor oameni care au crezut în noi. Nu mai vorbim despre un semnal de alarmă. Nu mai este vorba de „îngrijorări”. Este colaps. Este cădere liberă. Este pierderea contactului cu realitatea. Politica se face printre oameni, stând de vorbă cu ei, ascultându-i.” (Dan Nica, șeful PSD Galați)
Europarlamentarul gălățean vorbește despre lideri noi, reconstrucție și o reformă brutal de sinceră. Nu știm dacă este sfios și vrea să anunțe că se retrage un pic spre de tot.
„Avem nevoie de o schimbare. Dar nu o rotire de scaune, de fațadă, nu un nou discurs gol. Trebuie să lăsăm liderii adevărați să vorbească, să reconstruim social-democrația, să ne întoarcem la oameni, la nevoile lor. Este nevoie de mai mult:
– De curajul de a recunoaște greșelile,
– De deschiderea de a lăsa loc altor voci credibile
– De voința de a reconstrui social-democrația de jos în sus, cu rădăcini în realitate, nu în sondaje inventate.
Este nevoie de o reformă profundă, completă, brutal de sinceră. Altfel, nu mai rămâne nimic. Doar tăcere, rușine și irelevanță politică.” (Dan Nica, șeful PSD Galați)