Deputatul Onuț Atanasiu a ținut azi o conferință de presă în care a tratat două subiecte. Primul, care ține de educație, a vizat modul în care sunt finanțate școlile. Al doilea, a fost legat de felul în care societatea Gospodărire Urbană gestionează închirierea temporară a terenurilor în vederea desfășurării de activități comerciale.
Educația este unul dintre puținele domenii cu care se mai poate lăuda Galațiul. La bacalaureat, elevii gălățeni au obținut a doua poziție la nivel național ca medie școlară și promovabilitate în vreme ce la evaluarea națională au ocupat poziția a treia.
Fruntașii la învățătură nu au parte de o susținere adecvată din partea administrației locale. La actuala rectificare bugetară, o singură școală este prevăzută: Școala Gimnazială nr 18, cu 496.000 de lei.
Necesarul doar pentru igienizare este de aproximativ 4 – 5 milioane de lei, dacă ținem cont de faptul că toate cele 64 de spații în care funcționează grădinițe trebuie, conform legii, igienizate anual.
Există zeci de unități de învățământ care au trimis solicitări către Primăria Municipiului Galați și nu au primit niciun răspuns. În această situație sunt Școala Gimnazială Constantin Gh. Marinescu, Școala Gimnazială 20 ori Școala Gimnazială nr 10.
Mai mult, există unități care nu mai speră nimic din partea municipalității și au început lucrările prin forțe proprii, cum ar fi la Școala Gimnazială nr. 28, Grădinița Prichindel, Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu” sau Liceul Tehnologic „Paul Dimo”.
Reamintim municipalității că anul școlar începe în septembrie și cerem urgent alocarea a 5 milioane de lei către nevoile unităților de învățământ, pentru a nu se mai trezi cu șantiere în noiembrie sau februarie ori, și mai rău, pentru a rămâne fără vreo lucrare executată.
Dorel de la contabilitatea societății Gospodărire Urbană
Rezolvarea unor simple probleme economice se dovedește a fi în continuare extrem de dificilă pentru municipalitate și firmele din subordine. În următoarea ședință a Consiliului Local se propune modificarea tarifului pentru „închiriere temporară teren pentru activitate comercială”. Aparent, un demers menit să aducă mai mulți bani la buget și să stimuleze activitatea economică.
Conform noului document, pentru suprafețe de teren public mai mici de 50 mp se păstrează vechiul tarif, de 3,37 lei mp/ zi, nemodificat de cinci ani. În schimb, pentru suprafețele care depășesc această suprafață tariful se modifică brusc la 1 leu mp/ zi.
„Considerăm că această modificare de structură tarifară este oportună pentru creșterea veniturilor cât și pentru atragerea potențialilor operatori comerciali interesați”, se arată în nota de fundamentare transmisă de Gospodărire Urbană, compania din subordinea primăriei care stă la baza solicitării.
Un calzul simplu ne arată că, la sistemul solicitat de Gospodărire Urbană, pentru 50 de mp se achită 168,5 lei în vreme ce pentru 150 mp se achită 150 lei, deci mult mai puțin pentru o suprafață de trei ori mai mare.
În mod evident, solicitarea nu are menirea de a aduce mai mulți bani la buget ci doar de a le servi celor care ocupă suprafețe mari din domeniul public. Solicităm companiei Gospodărire Urbană să prezinte modul de calcul care a generat suma de 1 leu/ mp iar municipalității să adopte niște tarife care să aducă și bani la buget, nu doar în buzunarele câtorva oameni.
(P)