Ce cauți tu, băi Vasile Cîțu, la Galați? Te-ai mai cățărat și pe locul 1 la Senat. Tu, cel de-al 69-lea prim-ministru al României nu ai mai încăput pe listele de la București și ai venit s-o faci pe Dandanache la Galați.
Florin Cîțu, din Râmnicu Vâlcea, își execută momentan pedeapsa politică la penitenciarul liberal de la Galați. E o umilință mică pentru Cîțu și una mare pentru gălățeni. Ce treabă are olteanul Cîțu cu Galațiul?! Păi n-are! Dar așa a hotărât generalul Ciucă, să-l exileze pe Cîțu tocmai pe listele de la PNL Galați. Într-o filială care mai are puțin și-și face seppuku.
De ce l-ar vota gălățenii pe Florin Cîțu? Ei bine, asta e o întrebare la care vă garantez că nici președintele PNL, Nicolae Ciucă, nu știe ce să răspundă. Numirea lui Cîțu seamănă cumplit de mult cu un scuipat de semințe. Adică mai întâi le scuipi, așa mai în scârbă, și de-abia apoi te uiți să vezi unde le-ai scuipat.
Florin Cîțu are profil nu de Superman, ci de Papagalman. De Papagalman tupeist!
Până acum Florin Cîțu s-a dovedit o catastrofă de politician. Un oportunist care nu a ezitat să profite în pandemie, dovadă fiind și faptul că acum e urmărit de DNA. Când a fost premier nu doar că a pierdut Guvernarea, dar a și fost cel care a făcut o campanie de vaccinare absolut sinistră. Și care, timp de șase luni de zile, s-a pupat cu MUIE PSD, fără nicio jenă.
De ce spun că Cîțu se comportă ca un Papagalman tupeist. Păi uite ce a putut să declare când a fost întrebat de ce candidează la Galați.
A fost o decizie de a întări echipele locale, acolo unde se simțea nevoia de acest lucru. Și au fost mai multe variante – nu a fost vorba doar de Galați, ne-am uitat la mai multe variante și până la urmă, în cazul meu, a fost Galați. Ideea este de a întări echipele. Să avem echipe puternice, să zicem, nu doar în Ardeal, vrem să avem echipe puternice, care să lupte politic cu PSD, în toată țara. (a declarat, într-un interviu publicitar electoral, pentru Viața Liberă, Florin Cîțu)
Adică tu ești mazilit pe listele de la Galați și te autoproclami salvatorul situației. Auzi, tu, Cîțu a venit să întărească echipa de la Galați. E trist când tu încă te vezi în oglindă Superman, dar viața îți demonstrează că zbori ca Papagalman pe listele de la Galați. Dar nu-i problemă, îți pun băieții gips în spray și cât ai clipi întărești echipa. Sau dacă nu, măcar stingi lumina.





