În vreme ce autoritățile se mulțumesc să constate „neconformităţi” la construcția podului peste Dunăre de la Brăila – Tulcea și calmează lucrurile din comunicate de presă, un expert avertizează că ar trebui depășit nivelul vorbelor și accelerat cel al faptelor. În caz contrar, construcția va avea o durată de viață mai scurtă.
În urmă cu zece zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) recunoaștea că, în ultima perioadă, au fost constatate unele „neconformităţi” la blocurile de ancoraj, respectiv infiltraţii de apă la rosturile orizontale şi verticale de betonare a pereţilor perimetrali, precum şi acumulări de apă în incinta blocurilor de ancoraj.
„Pentru buna exploatare a podului şi corecta monitorizare a acestuia sunt iniţiate unele acţiuni pentru formarea unui grup de specialişti care vor administra acest obiectiv de investiţii. Mai subliniem că, în vederea evitării apariţiei unor consecinţe asupra capacităţii structurale a blocurilor de ancoraj, antreprenorul a început lucrările de etanşare a rosturilor. Aceste lucrări se realizează în baza unei proceduri tehnice de execuţie aprobate de inginer”, se spunea într-un comunicat de presă pe care l-am prezentat, la momentul respectiv.
Nicolae Noica, fostul ministru al Lucrărilor Publice şi director general al Bibliotecii Academiei Române, a explicat într-un interviu acordat Grupului pentru Promovarea Infrastructurii că situația de la Podul suspendat de la Brăila este mult mai gravă decât s-a prezentat în realitate.
„O expertiză tehnică nu se face din senin! O expertiză tehnică este generată de o problemă de proiectare sau de o problema de execuție care afectează consistent lucrarea ce urmează a fi realizată. Acest lucru este atestat de prezenta cuvântului neconformități. O neconformitate reprezintă o deficiență la nivel de realizare a lucrărilor de execuție”, susține Noica.
În opinia sa, faptul că autoritățile mizează pe prelungirea perioadei de garanție cu doi ani nu reprezintă mare lucru, în contextul în care durata de viață a construcției ar trebui să fie de 120 de ani.
„Construcţia podului este monitorizată şi în ipoteza în care, după finalizarea acestei etape de supraveghere, se constată apariţia altor degradări sau infiltraţii, antreprenorul va fi notificat în vederea extinderii perioadei de garanţie a lucrărilor aferente acestui obiectiv de investiţii”, încearcă să calmeze lucrurile CNAIR.
„Apar probleme de durabilitate, care nu pot fi tratate atât de simplist!”, explică, în replică, Noica. „S-a văzut că ei nu au stăpânit tehnologia de turnare a betonului, dar să fie specializați pe ceva și mai specific și mai dificil de realizat. Cei de la Transporturi ar fi trebuit să fie transparenți, să prezinte toate problemele apărute. Să aflăm întâi de la ei și nu din presă”, susține Noica.