Sînt mulţi, mult mai mulţi decît pot încăpea în ţara asta largă, de zici că-i a lu’ Ciociolina. Sînt idioţii cu drept de vot, acei retardaţi care o dată la patru-cinci ani primesc o ştampilă şi pentru o secundă se cred şi ei un fel de “domnu’ inginer”, de şefi, de directori care ştampilează nu’ş ce acte importante pentru neam şi popor. În realitate, nu fac altceva decît să-şi lase amprenta pe un buletin de vot, sperînd ca proştii că viaţa lor se va schimba în bine, că vor apuca suta de ani, undeva pe Coasta de Azur, cu două bagaboante pe-un crac, precum mumia Playboy Hugh Hefner.
Idioţii cu drept de vot sînt destul de uşor de recunoscut în aceste zile. Sînt cei care aşteaptă ca viitorul preşedinte să facă ceva pentru ei, care au aşteptări, care speră. Observaţi însă nuanţa: idiotul cu drept de vot vorbeşte la plural. Adică se exprimă de maniera “Vreau (îmi doresc) un preşedinte care să facă ceva pentru noi”, nu doar pentru el. Astfel, dacă viitorul preşedinte îi va plăti întreţinerea, îi va cumpăra o navetă de bere sau doar îl va trata cu curul timp de cinci ani, el, idiotul cu drept de vot, nu va fi mulţumit. Şi asta pentru că îşi doreşte ca preşedintele ţării să facă mult pentru şi mai mulţi, nu doar puţin pentru el, ca individ.
Un scuipat pentru milogi
Idiotul cu drept de vot este patriot. Lui i se rupe inima de această ţară, îşi doreşte cu ardoare ca preşedintele să facă ceva pentru naţiune, Nu ştie exact ce anume ar trebui sau ar putea să facă preşedintele ţării, dar asta are mai puţină importanţă. Esenţial este ca preşedintele să se implice, că doar de asta l-a votat el, idiotul cu drept de vot.
Ăştia care chiar îşi pun speranţe în procesul electoral, care speră că în urma alegerilor va ploua de jos în sus merită un flit între ochi de la viitorul preşedinte. Un scuipat dens, o flegmă sănătoasă expediată de pe acoperişul Palatului Cotroceni. Sînt nişte milogi, care aşteaptă ca altcineva să le rezolve problemele, să apară personajul providenţial gata să-i scape de necazuri, boli & datorii. Dacă Băsescu a dovedit timp de 5 ani că nu ştie şi nici nu are chef să joace rolul personajului providenţial, Geoană şi Antonescu speră să cîştige un mandat de preşedinte, pentru a demonstra exact acelaşi lucru. Să fim serioşi, tuturor celor care candidează duminica asta li se rupe în paişpe de tot şi toate, ceea ce este ok, căci asta înseamnă că îndeplinesc prima condiţie pentru a fi preşedinte: sînt nesimţiţi.
Dar nu este vina viitorului preşedinte că peste 5 ani va fi la fel de naşpa, ci a idioţilor cu drept de vot care şi-au făcut iluzii prosteşti că, vorba cîntecului, totul va fi bine. Sînt extrem de nocivi cei care au astfel de viziuni tîmpite, care visează împliniri măreţe. Ar trebui să-şi tragă toţi două palme peste ceafă şi să se dea cu fruntea de stîlpii Electrica pînă vor realiza cît de dobitoci sînt. Dar le-ar trebui încă două vieţi ca să realizeze acest lucru.