Familia Stăncic (bătrînul Traian și fiul său, Cristi), care patronează firma de construcții Tancrad Galați, a fost din nou bombardată cu reclamații. Administrația orașului vecin și prieten Brăila, în frunte cu primarul Aurel Simionescu (PSD), s-a plîns zilele trecute în legătură cu faptul că bazinul fîntînii cinetice de pe Esplanadă s-a coșcovit, s-a degradat în ultimul hal. Lucrările la bazinul acestei fîntîni au fost efectuate și definitivate, în vara lui 2013, de firma Tancrad. Așadar, la numai doi ani de la recepția lucrării, “opera” celor de la Tancrad a căzut testul. Vopseaua de pe soclul care susține treptele de inox s-a scorojit, astfel că fîntîna ajunsese să arate oribil. Primăria Brăila le-a atras atenția celor de la Tancrad că au dat buleală la această lucrare pentru care au încasat miliarde de lei și i-a obligat să suporte costurile reparațiilor, conform garanției prevăzute pentru 5 ani.
Firma Tancrad, care a supt bani grei pe vremea fostului baron al Brăilei, Gheorghe Bunea Stancu (condamnat la închisoare cu executare), a mai făcut și cu alte ocazii lucrări de mîntuială la Brăila. De exemplu, firma Tancrad a fost acuzată nu o dată că și-a bătut joc de lucrările de reabilitare a b-dului Dorobanți, bulevardul necesitînd plombări la nici un an de la inaugurare.
Sursa foto: Obiectiv Vocea Brăilei