Fix astăzi, 3 martie, se împlinesc 4 ani de cînd ne încăpățînăm să fim pioneza din fesele comode de politicieni, laxativul unor constipați de prin administrație sau pur și simplu să vedem cu alți ochi, critici, deșertăciunea care ne-nconjoară.
Un fel de a face presă care nu numai că nu exista, dar cam lipsea cu desăvîrșire atunci cînd subsemnatul, adică Răzvan Postolache, și colegul Iulian Grosu ne-am zis că merită să încercăm mass-media gălățeană cu pixelul zglobiu. Între timp, mulțumită vouă cei care ne citiți zilnic, am ajuns să contăm pe piață, ba chiar, o recunosc cu modestie în tastatură, să dăm uneori startul unui altfel de mod de a face presă.
Și n-avem de gînd să renunțăm, chit că uneori avem senzația că urlăm de-aiurea ca lupul la eclipsa de lună, în pofida faptului că mai greșim sau exagerăm, în ciuda celor pe care-i stresăm cu articolele noastre, dar mai ales întru delectarea voastră, cititorii, fără de care demersul nostru n-ar avea nciun sens. Așa că fiți pe fază, pentru că antidotul.ro va continua să fie exact așa cum v-am obișnuit sau poate, cine știe, și mai și decît pînă acum.
Antidotul.ro – 4 ani de știri nervoase

-->