Organizația Tineretului Social Democrat (TSD) Brăila pare să fie un cuib pentru retardați. Cred că una din principalele probe la care este supus un tînăr care vrea să se înscrie în TSD Brăila este să demonstreze că este bătut în cap. Adică nu doar prost sau idiot, ci cretin de-a binelea.
La 30 și ceva de ani cît are, Adrian Rândunică are preocupări de puțoi mămos: el merge la partid, bre, adică la juniorii PSD Brăila. Acest Rândunică cred că a umflat infinit mai multe baloane decît ceilalți tineri, aceasta fiind singura explicație plauzibilă pentru faptul că a fost uns (sanchi, ales) în funcția de președinte al TSD Brăila, la începutul lui martie 2013.
La jumătatea lunii august, de Sf. Maria, fix cînd au căzut Zilele Brăilei, Adrian Rândunică a fost plecat la Sulina, la o tabără de vară sau așa ceva. La întoarcere, Rândunică s-a pozat alături de alți colegi din TSD Brăila și a pus imaginea pe Facebook, probabil ca să rîdă tot internetul de ei. Ei bine, au reușit să se facă de baftă, căci de mult nu am mai văzut o poză atît de nasoală, plină de cocalari și pițipoance care nu au nici un rost pe lume. Priviți-o, de pildă, pe tipa aia cu pălărie albă, care ține în mîini o pancartă pe care scrie cu majuscule: “Vreau un TSD puternic și unit ca organizația de la Brăila”. Mai mult ca sigur mesajul a fost scris după o idee a lui Adrian Rândunică, adică tipul care stă în spatele gagicii cu pălărie albă. Oare tipa asta are părinți, frați, rude? Și dacă are, nu se gîndește că îi face și pe bieții oameni de rîs pozînd în astfel de ipostaze penibile?
Preferatul meu este însă flăcăul din partea din dreapta-jos.Da, ăla cu berea Peroni în mînă, care are o privire de zici că a stat o săptămînă internat în cîrciumă. E adevărat că nici amicul său din partea stîngă, cel care poartă ochelari de soare într-un spațiu închis, nu e de lepădat. Au potențial ăștia de la TSD Brăila, se vede că sînt conduși de unul căruia îi curge scuipat din gură.
Adrian Rândunică, șeful retardaților din TSD Brăila (foto)
-->