Se anunță vremuri grele pentru bombardierii din trafic: mai multe proiecte legislative prevăd posibilitatea sancționării șoferilor pe baza imaginilor surprinse de camere de bord.
Vestea nu e chiar nouă, dacă ne gândim că de un an există platforma https://hub.mai.gov.ro/. Aceasta permite trimiterea de sesizări cu privire la abateri de în trafic.
Alte măsuri cuprinse în acest pachetul legislativ:
– integrarea tuturor camerelor instalate de administrațiile locale în sistemul actual al MAI, cel care are deja 700 de camere mobile, și posibilitatea sancționării pe baza imaginilor furnizate;
– introducerea conceptului de viteză medie. Cel care trece printr-o localitate la o anumită oră, este înregistrat și, dacă ajunge la următorul punct de control următoarea mai repede decât permite viteza maxim admisă, este sancționat;
– simplificarea legislației pentru implementarea benzilor unice;
– simplificarea legislației și adaptarea ei pentru a permite administrațiilor locale să interzică un anumit tip de trafic rutier în anumite zone și intervale orare (salubritate, transport marfă, curierat etc).
Care sunt noile direcții în trafic
Modificările vin în extinderea sistemului „E – Sigur – Sistem Integrat de Monitorizare Rutieră”, lansat la începutul anului.
Ministrul Cătălin Predoiu Ministru a anunțat astăzi că se va acționa complementar pe trei linii:
1. constatarea directă în teren;
2. monitorizarea automată;
3. procesarea sesizărilor video transmise de către conducătorii auto.
Predoiu a mai anunțat că există propunerea ca un procent din amenzile achitate voluntar să fie direcționat către educația rutieră.
„Pasul următor va fi utilizarea inteligenței artificiale în monitorizarea traficului rutier. Așa se întâmplă deja în alte țări europene sau non-europene. Sistemul E – Sigur va permite observarea imediată a încălcărilor regulilor de trafic, identificarea celor care au făcut-o și sancționarea lor rapidă, fără birocrație și pierdere de timp pentru primării și unitățile de poliție”, a mai spus ministrul, conform Digi24.




