Ionuț Pucheanu a acuzat poporul român de faptul că le dorește răul foștilor bravi și onești conducători, care, săracii de ei, ar face foamea în lipsa pensiilor speciale
În contextul amânării intrării în vigoare a pensiilor speciale ale primarilor, Pucheanu ne-a acuzat că suntem răi. Care noi? Întreg poporul român. Citiți și minunați-vă de cele spuse de către Primar, în cadrul unei emisiuni televizate:
Aş vrea să mă întorc la esenţa poporului român, care are un apetit fantastic în a-şi vedea foştii conducători în mizerie, dacă se poate. (..) Vă spune un pesedist de data asta, ne-am bucurat şi toată lumea a aplaudat când l-a văzut pe Băsescu: Mamă, i-au luat ăştia salariul! (..) Nu am înţeles de ce avem apetitul ăsta de a-i vedea mâncând, dacă se poate, din gunoaie, pe toţi cei care, la un moment dat, mai bine sau mai puţin bine, pe o perioadă mai lungă sau mai puţin lungă de timp, ne-au reprezentat.
Uau! Minunat exemplu cu Băsescu! Un golan, un șmenar, un bișnițar, un informator și ulterior conducător al sinistrei instituții denumită pe vremuri Securitate. Aceeași instituție care în prezent numește conducătorii, sub aparențele unor alegeri democratice.
Voi reveni la rușinea națională reprezentată de către individul respectiv, însă momentan nu vreau să plec pe fenta băsistă:
Cu ce sunt mai speciali indivizii ajunși la conducere față de restul populimii?
Păi să vedem – cât de dificil este examenul pe baza căruia poți accede la conducere? De câți ani de studiu are nevoie un omuleț pentru a-l lua? Și, după aia, cât de grele sunt condițiile în care-și va desfășura activitatea?
Aaa, stai, că nu se dă examen. Uitasem. E nevoie doar de tupeu și de relații (în rândul altor impostori politici, ajunși deja la ciolan), toate acestea cu aprobarea băieților din instituția al cărei colaborator a fost șmenarul prezidențial pomenit mai sus. Și apoi de prostit prostimea, la alegeri.
Așadar, nu este vorba despre tocit creierii prin biblioteci, precum medicii sau profesorii, care apoi salvează vieți, unii de la moartea fizică și ceilalți de la cea intelectuală.
Buuuun, păi atunci de ce ar fi politicienii mai speciali decât cei pomeniți mai sus? Aaa, poate că este vorba despre condițiile grele de muncă?
La această întrebare cred că pot răspunde cel mai bine oamenii care lucrează prin mine sau cocserii – “Hai sictir!”
Mai departe, urmând logica de fier a Primarului, se pare că un politician ar duce-o foarte greu doar din pensia cuvenită. El are nevoie de una specială. (Fac abstracție de faptul că politicianul român nu va ști niciodată care este data la care se încasează pensia, așa cum în timpul activității nu știe când e ziua de salariu. Prietenii știu de ce!)
Păi atunci, oare ceilalți oameni, nespecialii, ăia care alcătuiesc poporul român, cum trăiesc după ce se pensionează?!
Care-o fi motivul pentru care românii “au un apetit fantastic în a-şi vedea foştii conducători în mizerie, dacă se poate”? Simplu, vor să-i vadă pe respectivii foști conducători trăind așa cum o fac și ei, după pensionare.
Cât despre Băsescu Traian… un gunoi de exemplu, dom’ Primar!
Devalizarea României din anii ’90, la care acest individ a fost părtaș în calitate de ministru – pirat, a fost desăvârșită în perioada mandatelor prezidențiale ale sinistrului personaj.
O ființă care a reușit ca în acea perioadă să ridice infracționalitatea la rang de politică de stat, alături de locotenenții Berceni, Videni, etc.
Iar acum, când în orice stat normal i s-ar fi confiscat întreaga avere și ar fi fost trimis după gratii, discutăm despre dreptul său la remunerații speciale din bugetul public?
Îl paște foamea pe săracul om(?), după ce a permis și mai ales a condus un jaf general și generalizat, care a păgubit România de miliarde de euro. Este o victimă?
Mi-e greață.
Din ce cauză poporul român nu le dorește binele foștilor conducători? Simplu, pentru că au fost și sunt niște mafioți, sau cel puțin șmenari, șuți, pișcotari. D-aia!
Nu sunteți speciali cu absolut nimic, iar față de cei cu adevărat speciali prin natura meseriei și a calificărilor, sunteți niște zerouri. Cu tupeu nesimțit.
Nu poți vota să fii special, trebuie să o demonstrezi. De exemplu, elevii olimpici sunt speciali și merită remunerați, nu voi.
De fapt, pe lângă politicienii ultimilor 30 de ani, întreg poporul român este special. Numai că s-a făcut de rahat și și-a pecetluit soarta, atunci când i-a permis călăului (la propriu și la figurat) pe nume Iliescu Ion să-l alunge pe Rege din țară. Trist. Până la urmă, vă merităm.
P.S. Îmi este rușine că țara noastră (nu eu) a fost reprezentată în lumea occidentală de către un golan ordinar (special), pe nume Băsescu Traian. Un mistreț într-un salon de bal.
Citește și: Politicianul român și furnicile cu drept de vot
Sursa: News.ro