Ne-am obișnuit să-i criticăm pe băieții cocoțați în diverse funcții publice. Fie pentru că au făcut o măgărie, fie pentru că nu au făcut mare brînză.
Bineînțeles, băieții o merită și nu ar trebui să se plîngă pentru că nu i-a dus nimeni cu forța în fotoliul dotat cu secretară și mașină de serviciu. Totuși, îi criticăm atît de des încît i-am scăpat din vedere pe maimuțoii plini de praf care s-au aciuat la oraș.
Cîțiva dintre maimuțoii ăștia au trecut de curînd prin Țiglina, pe strada Saturn. Ei au rupt toate coșurile de gunoi care le-au ieșit în cale pentru că așa fac maimuțele. Și nu referim la animalele de la zoo (lor le cerem scuze), ci la maimuțoii cu buletin și drepturi de cetățean european.
Uite așa ne vin întrebările: cam cît de oligofren să fii încît să te apuci să smulgi/rupi de pe stîlpi coșurile de plastic? Sau să distrugi butoanele de la trecerile de pietoni dotate cu semafoare inteligente de tip „Unda Verde”?
Cretinii ăștia cu educația făcută la fără frecvență au drept de vot. Și dacă votează, o fac după chipul și asemănarea lor. Uite și de asta Galațiul a ajuns în halul în care a ajuns.