Bă, e mişto Galaţiul. Aduce un pic cu priveliştea din Thailanda, acolo unde, la nici 1 km distanţă de turnurile alea cu 100 de etaje, vezi colibe dărăpănate, cu oameni care se cacă la groapă, asta în cazul în care au ce mînca. În Galaţi, nu se trăieşte bine, ci de la excelent în sus. Proşti îs ăia care nu vor să vadă acest lucru, care dau totul în curul crizei.
Bre, deci oamenii, vorba mamei premierului Boc, are ce lucră, numai că este puturoşi. Nu vrea să-şi facă bătături suplimentare în palmă, căci ar însemna să le înşele pe donşoarele care se desfăşoară în prime-time, pe Private Spice.
Uite-acilişa un gălăţean care demonstrează că dacă vrei, poţi să cari şi America de Nord în garsoniera ta din chirpici. Cîţi saci duce omu’ pe două roţi, mici cît puţa de la furnici? 500, 1.000 – ce mai contează, fără număr să fie!
Însă altceva mă preocupă acum pe mine: cum naiba a reuşit acest nene să realizeze un echilibru atît de imperfect?
Galaţi, 14 mai 2010, ora 12.32, oraş european
-->