Finalul lunii martie aduce o premieră la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” Galați. Duminică, 29 martie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură a Studenților, va avea loc premiera spectacolului „Zmeie, Basme și Fantasme”, în regia lui Lari Giorgescu.
Noua producție este un spectacol de teatru coregrafic construit pornind de la două poeme semnate de Gigi Căciuleanu. În această montare, corpul actorului devine element central, transformându-se în personaj, decor și poveste.
Potrivit creatorului spectacolului, „corpul devine zmeu, pasăre, pitic, împărat, frică, dor, copilărie, maturizare”, iar publicul este invitat să descopere sensuri personale, fără interpretări fixe sau explicații rigide.
Muzica originală este semnată de Adrian Nour și combină ritmuri tradiționale reinterpretate, cântece ale copilăriei și momente a cappella. Scenografia este realizată de Corina Boboc, iar lighting design-ul aparține lui Cristian Petru Șimon.
Distribuția reunește o echipă numeroasă de actori ai teatrului:
Eduard Onu, Andrei Ciugulea, Andrei Dombrovschi, Nicoleta Miru-Cosma, Georgiana Răpcianu, Maria Niță, Ramona Păuc, Eduard Șișu, Cristina Gheorghe, Valeria Taban, Cosmin Cosma, Alin Albu, Miruna Dobrotă și Andrei Midișan.
Spectacolul propune o experiență artistică despre copilărie, maturizare și imaginație, într-un format mai puțin obișnuit pentru teatrul destinat publicului tânăr.
Biletele pentru premieră pot fi achiziționate online, pe site-ul teatrului, sau fizic, în ziua spectacolului, în limita locurilor disponibile.







