Alde Pinocchio din politică au semnat un memorandum pentru majorările salariale din Educație.
Ceva de tipul „jur pe roșu (pesedist), să mă fac galben (liberal) la față dacă nu vă creștem salariile”. Nu s-a vorbit și despre banii din meditații, pentru că de ăia nu știe nimeni nimic.
Treaba-i în felul următor: liderii partidelor de tip Pinocchio (PSD și PNL) s-au întâlnit miercuri cu reprezentanții profesorilor ca să le promită cu mâna pe inimă că vor respecta ce au promis. Este vorba despre creșterea salariului profesorului debutant/asistentului universitar până la nivelul salariului mediu brut pe economie.
Și pentru că nu au fost crezuți, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu și-au suflecat mânecile și au semnat un document care reprezintă angajamentul celor două partide că în viitorul Guvern treaba va sta ca în promisiune. Ca să fie treaba și mai clară, angajamentul va lua forma unui Memorandum care va fi aprobat în ședința de mâine a Guvernului.
Memorandum avem, greva nu se știe dacă se va încheia
Dacă se va termina sau nu greva, vom afla curând. Cert este că povestea riscă să se transforme în bâlci politic. Ceilalți Pinocchio din politică, ăia mai mici, mai scandalagii și cu unele țigle lipsă, s-au apucat și ei de pictat tot felul de moțiuni, declarații despre dragostea lor pentru educație.
PS. Astăzi am aflat că greva din Educație s-a întrerupt în perioada minivacanței de 1 iunie și Rusalii. Apoi, marți, în prima zi lucrătoare, greva a fost reluată. Nu a spus-o nimeni în gura mare, dar greviștii vor fi plătiți pentru cele cinci zile libere (1-5 iunie). Așadar, e logică elementară, greva a fost suspendată din motive de grătar și litoral. Să le „dee”!