Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați invită publicul la spectacolele programate la sfârșitul acestei săptămâni.
Soacra cu trei nurori și Vrabia sunt spectacolele din acest weekend.
Sâmbătă, 11 ianuarie, ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Studenților Galați se va juca SOACRA CU TREI NURORI. O comedie de Ion Creangă, regia: Dan Mirea, scenografia: Daniel Divrician. Spectacolul a avut premiera în iunie 2019, iar de atunci s-a jucat aproape de fiecare data cu casa închisă.
În distribuție:
Carmen Albu (Aftimia), Svetlana Friptu (Maranda), Mihaela Lecca-Gorea (Anica), Aureliu Bâtcă (Constantin), Cristina Uja-Neagu (Floarea), Vlad Ajder (Culai), Valeria Taban (Agripina), Adelin Ilie (Gheorghiță) și Lică Dănilă (Popa Leapșă).
Instrumentiști: Tamara Manea, Doru Roșca, Vasile Savin și Ionuț Donose.
Spectacolul durează 105 minute.
Duminică, 12 ianuarie, ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Studenților Galați se va juca spectacolul se va juca comedia premiată VRABIA .

Soacra cu trei nurori și Vrabia sunt spectacolele din acest weekend.
Un spectacol care împrumută elemente din viața personală a regizoarei Leta Popescu. Și care urmărește evoluția de la copilărie până la maturitate a unei fete care crește într-un oraș industrial din România postcomunistă. Pornind de la copilăria și adolescența ei în cartierul Țiglina IV din Galațiul anilor ’90-2000, Leta vorbește, de fapt, despre copilăria și adolescența unei generații. Iar spectacolul reflectă provocările devenirii personale în tabloul mai larg al dificultăților tranziției.
„Spectacolul lucrează cu două puncte contrare: vulnerabilitatea și forța. Și de aici se naște o atmosferă care poate să doară sau poate să bucure”, dezvăluie regizoarea Leta Popescu.
Textul și regia acestui spectacol sunt semnate de Leta Popescu, scenografia: Bogdan Spătaru, atmosfera sonoră – Oana Hodade, light design: Tudor Nicorici și Bogdan Spătaru.
Din distribuție fac parte actorii:: Oana Mogoș (Ema), Petronela Buda (Ema), Elena Ghinea (Ema), Cristina Uja-Neagu (Ema), Vlad Volf (Anton), Ștefan Forir (Anton), Vlad Ajder (Anton), Carmen Albu (Mama), Tamara Constantinescu (Mama), Svetlana Friptu (Mama), Florin Toma (Tata), Aureliu Bâtcă (Tata), Vlad Vasiliu (Tata), Oana Preda (Didi), Mihaela Lecca-Gorea (Mimi), Ciprian Brașoveanu (Nicu, vecinul polițist).
Premii:
- Premiul pentru cea mai bună actriță -Oana Mogoș, la Festivalul de Teatru de la Buzău- Săptămâna Teatrului Tânăr din spectacolul VRABIA, 2023;
- Premiul pentru cea mai bună regie acordat ex aequo, la ediția cu numărul 34 a Festivalului Național de Comedie de la Galați 2023 – regizoarei LETA POPESCU, pentru spectacolul VRABIA de Leta Popescu, producţie a Teatrului Dramatic “Fani Tardini” Galaţi;
- Premiul pentru cel mai bun joc de echipă la ediția cu numărul 34 a Festivalului Național de Comedie de la Galați 2023;
- Spectacol nominalizat la Gala Premiilor UNITER 2023 la categoria „Cel mai bun text dramatic românesc montat în premieră absolută”;
- Spectacol selectat și prezentat la Festivalul Național de Teatru – București, 2022
„VRABIA” este un spectacol produs de Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați în cadrul Proiect 9. Teatru Românesc Contemporan.
Genul spectacolului: Comedie.
Durată: 2 h.
Biletele la spectacole pot fi cumpărate online de pe bilete.fanitardini.ro sau de la Agenția Teatrală din Domnească 59. Informații și rezervări: 0336 423025 / 0758 049 850.




