A revenit PSD la butoanele ministerului Agriculturii, revin și programele susținute de ei de-a lungul anilor. În acest caz ar putea fi o veste bună pentru cel puțin câteva mii de agricultori, majoritatea din bazinul Matca: revine programul Tomata.
Guvernul a aprobat, miercuri, continuarea schemelor de minimis pentru programul Tomatca şi pentru cea destinată sprijinului acordat producătorilor de usturoi.
În cazul Tomatei, alocare bugetară este de 225 de milioane de lei. Programul este împărţit în două cicluri de producţie, iar legumele pot fi cultivate în ambele cicluri. Valoarea sprijinului total este de 4.000 de euro per beneficiar, pentru producţiile de tomate valorificate în perioada 1 martie – 10 iunie şi 15 octombrie – 9 decembrie.
Cât privește producţiile minime necesare, acestea trebuie să fie de minim 3.000 de kilograme pe 1.000 de metri pătraţi, a declarat Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Programul Tomata a fost suspendat în 2021 după ce Ministerul Agriculturii a cheltuit, în perioada 2017-2020, aproximativ 172 de milioane de euro fără ca în piață să se resimtă vreun efect pozitiv, în contextul în care importurile au crescut de la an la an.
Până când a fost suspendat programul, gălățenii erau pe podiumul național la numărul de beneficiari.
Astfel, din 19.166 legumicultori înscriși în ciclul I în 2020, cei mai mulți proveneau din județele Olt (5.250), Galați (4.100), Giurgiu (1.951) și Dolj (1.780).
În 2018, la nivel de țară numărul total al beneficiarilor era de 10.924, iar primele patru poziții erau neschimbate: Olt (3.805), Galați (1.505), Giurgiu (1.427) și Dolj (1.326).