Cât de departe este salarizarea din Galați față de media națională (că la vârfuri nici nu îndrăznim să ne raportăm)? Păi, departe, destul de departe, după cum ne arată datele Institutului Național de Statistică.
Astfel, în luna martie 2022, câştigul salarial mediu brut la nivel național a fost 6.401 lei, cu 342 lei (+5,6%) mai mare decât în februarie 2022. Net, că asta interesează cel mai mult angajatul, câştigul salarial mediu a fost 3.937 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 216 lei (+5,8%).
Asta se întâmplă cu media națională, față de care Galațiul este în continuare considerabil sub. În luna februarie 2022 (datele din martie încă nu au fost publicate), câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Galaţi a fost de 5.419 lei, în timp ce câştigul salarial mediu nominal net în luna februarie 2022 a fost de 3.350 lei. O diferență de aproape o mie de lei, la nivel brut, per salariat.
Trendul este, și la noi, crescător, dar în vreme ce în alte județe plusul se măsoară în sute de lei, în Galați diferența pozitivă față de luna precedentă a fost de doar 15 lei, net.
Revenind la nivel național, există ramuri în care beneficiile sunt suficient de motivante dar și zone absolut descurajante. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în servicii de tehnologia informaţiei (9.968 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.079 lei).
Comparativ cu luna martie a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 11%, semn că a ținut cât de cât pasul cu inflația prin anumite zone ale țării. Din păcate, nu și la noi.