Serviciul Român de Informații vrea să cheltuiască aproape 20 de milioane de euro pentru securizarea informatică a 20 de spitale din România. Printre ele și Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”. Licitația a fost lansată prin Centrul Național Cyberint. Iar finanțarea vine din PNRR.
Contractul are o valoare estimată de peste 98,3 milioane de lei fără TVA și vizează implementarea, în termen de șase luni, a unui sistem integrat de securitate cibernetică pentru infrastructurile IT ale celor 20 de unități medicale.
Motivația oficială este simplă și perfect logică, lucru rar și aproape suspect în peisajul administrativ românesc. Spitalele și platformele digitale din sănătate gestionează volume uriașe de date personale și medicale. Iar o breșă de securitate ar putea compromite informații sensibile. Și ar afecta atât drepturile pacienților, cât și încrederea în sistemul medical. Asta scrie, negru pe alb, în documentația de atribuire.
Sistemul pe care vrea să-l cumpere SRI ar urma să includă soluții de prevenție, detecție, investigație și răspuns la atacuri cibernetice. Coordonarea va fi făcută printr-un centru specializat de tip SOC. Operat de Centrul Național Cyberint. Potrivit documentației, datele tehnice colectate din spitale vor fi transmise printr-o rețea dedicată, izolată de internet, prin conexiuni securizate VPN. Platforma va folosi inclusiv algoritmi de inteligență artificială și machine learning pentru identificarea rapidă a incidentelor de securitate.
Printre spitalele incluse în proiect se află mai multe unități medicale mari din București, Cluj, Timișoara, Craiova, Târgu Mureș, Suceava, Constanța, Bistrița și Galați.
Pentru județul Galați, miza este limpede: Spitalul Județean intră într-un program național de protecție cibernetică. Asta într-un moment în care infrastructura digitală medicală devine tot mai expusă atacurilor informatice.
Contractul va fi încheiat între SRI, în calitate de achizitor, Centrul Național Cyberint, ca beneficiar, Ministerul Sănătății, în calitate de beneficiar-plătitor, și firma care va câștiga licitația, în postura de furnizor. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 24 aprilie 2026.
Pe scurt, statul român a descoperit, în sfârșit, că nu ajunge să ai calculatoare în spitale. Ar fi util să nu ți le și blocheze cineva dintr-un atac ransomware în timp ce lumea încearcă, foarte nepotrivit, să rămână în viață.







