Cu salariile reduse la 75% de șomajul tehnic și neplătite din noiembrie, siderurgiștii de la Liberty Galați mai rimesc de doi bani speranțe. Li se promite, pe grupurile interne, o plată parțială, nespecificată.
Astfel, conducerea mizează că, din resurse proprii, respectiv valorificarea unor deșeuri de cupru, aluminiu, bronz ori fier vechi, „se va reuși plata unei părți a salariului din noiembrie”. Alte câteva procente, nespecificate, ar putea veni din vânzarea restului de produs finit rămas, conform și neconform.
Dat fiind că resursele proprii se vor împuțina, conducerea caută soluții de accesare a fondului de garantare. Caz în care vor fi făcute, cel mai probabil, demersuri pentru intrare in faliment.
Pe termen mediu, se discută încă o dată posibilitatea repornirii unor laminoare, în vederea unui tolling pe o perioadă limitată.
În paralel, se susține demersul sindicatului pentru un memoriu la guvern, în scopul urgentării deciziilor legate de combinat.
În paralel, se așteaptă validarea planului de concordat revizuit. Odată cu aprobarea acestuia, se poate lansa oficial procedura de licitație.
În rest, la Liberty Galați e liniște.






