În vreme ce salariul mediu al românilor este cu 123 de lei mai mare față de acum un an, gălățenii se mulțumesc cu o mică gaură.
Conform Institutului Național de Statistică, în ultima lună raportată – noiembrie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost 9.371 lei. A fost cu 219 lei (+2,4%) mai mare decât cel înregistrat în luna octombrie 2025.
Câştigul salarial mediu net a fost 5.615 lei, în creştere cu 123 lei (+2,2%) față de luna octombrie 2025.
Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în IT – 12.931 lei și în activităţi de editare (10.919 lei). Cele mai mici – în hoteluri şi restaurante (3.403 lei) și în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (3.468 lei).
În cazul județului Galați, ultimele date disponibile sunt din octombrie 2025. Atunci, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 7.951 lei, cu 1,20% mai mare decât în luna precedentă.
Nivelul net a fost de 4.759 lei, mai mare cu 1,34% faţă de luna septembrie 2025. Veștile bune se opres aici. Faţă de octombrie 2024, câştigul salarial mediu nominal net din luna octombrie 2025 a înregistrat o scădere cu 0,06% în judeţul Galaţi.
Practic, vorbim de o diferență de aproape o mie de lei, la nivel net, față de media națională.
Faţă de luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net din luna octombrie 2025 a crescut în Galați cu 1,55% în industrie şi construcţii, şi doar cu 1,20% în servicii. A scăzut cu 0,27% în agricultură, silvicultură şi pescuit.





