Lucrările la drumul expres Brăila – Galați au fost sistate din cauza ploilor, a anunțat conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) SA. Mai exact, este vorba de montarea unui nou segment de tablier la podul peste râul Siret.
„Ploile torențiale din ultimele 24 de ore au forțat constructorul (UMB) să amâne ridicarea și montarea unui segment din tablierul podului hobanat, deși pentru această operațiune sunt mobilizate în șantier utilajele și muncitorii”, a transmis Cristian Pistol, directorul CNAIR.
Conform acestuia, constructorul va relua lucrările imediat ce vremea va permite. Noul pod hobanat peste râul Siret (307,75 m) este una dintre puținele structuri de acest tip din România.
E alcătuit din nouă tronsoane, fiecare cu o greutate de 90 de tone.
Pentru poziționarea lor este folosită o macara de 700 de tone. După alinierea sectoarelor de tablier, acestea vor fi sudate și conectate prin hobane la stâlpii de susținere construiți pe cele două maluri ale Siretului.
Care este stadiul lucrărilor la drumul expres Brăila – Galați
Stadiul fizic al construcției întregului Drum Expres (#DEx6) Brăila – Galați a ajuns la aproape 97%. Drumul lung de 10,76 km, este finanțat prin Programul Transport 2021-2027 și costă 449,42 milioane lei, fără TVA.
„Noul drum expres va pune în valoare și mai mult Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, aflat deja în exploatare. Va contribui la dezvoltarea economică și la creșterea relevanței strategice a regiunilor din sud-estul, dar și din nord-estul României”, susține Pistol.







