Există și companii gălățene care se încăpățânează să facă performanță, indiferent de condiții. Una dintre ele a urcat în fruntea firmelor din domeniul alimentar la nivel național, fiind singura de profi care a depășit pragul miliardului de lei – cifră de afaceri.
Ceea ce înseamnă enorm, dacă ne gândim că primele 20 de afaceri antreprenoriale din sectorul producţiei alimentare au avut în 2021 o cifră de afaceri cumulată de 7,7 miliarde de lei, aproape un sfert din cifra de afaceri a tuturor celor peste 12.600 de firme care activează în acest sector, conform calculelor făcute de Ziarul Financiar
Revenind la prima poziție în top, ea este ocupată de Prutul Galaţi, care a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste un miliard de lei, un profit de 64 de milioane și 410 angajați.
Locul secund este ocupat de Transavia, care are 28 de ferme de creştere a păsărilor, localizate în județele Alba, Cluj, Sibiu, Braşov, Timiş, Mureş, Harghita şi Caraş-Severin, cu o suprafaţă de teren agricol cumulată de 10.000 de hectare.
Poziția a treia ca nivel al cifrei de afaceri este deținută de Unicarm, cel mai mare angajator din industria alimentară. Compania (cu șase fabrici) activează atât în domeniul procesării cărnii, cât şi în panificaţie, industria îngheţatei şi lactatelor.
Una dintre cele mai tinere companii din top 20 este Tinervis Group, care operează lanţul de simigerii Luca, cu aproximativ 100 de locaţii. Compania Tinervis Group este controlată în mod egal de Adragăi George (36 de ani) şi Postole Cosmin Mircea (37 de ani).
Top 20 este închis de Mimbu SRL din Brăila (producția și conservarea cărnii), cu o cifră de afaceri de 206 milioane lei, pierderi de 11 milioane și 338 de angajați.