Galați intră în linia întâi în competiția retailului modern, după ce grupul britanic M Core plănuiește dezvoltarea unui parc de retail cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 30.000 de metri pătrați.
Terenul, de aproximativ zece hectare, este amplasat pe strada Constantin Levaditti, în cartierul Țiglina III, iar grupul britanic are deja un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat pentru realizarea proiectului, potrivit surselor din piață.
Investiția, estimată la peste 34 de milioane de euro, va aduce în oraș branduri importante din retail, printre care Lidl și Leroy Merlin, confirmate ca viitori chiriași în noul complex. Lucrările sunt programate să înceapă în primăvara anului viitor.
„Ne uităm cu mare interes la Galați, unde există un potențial ridicat pentru dezvoltări comerciale. Vom livra un proiect modern, cu accent pe sustenabilitate și eficiență energetică,” a transmis un reprezentant al M Core.
Shopping City Galați, reperul actual al comerțului local
În prezent, cel mai important centru comercial din oraș este Shopping City Galați, dezvoltat de NEPI Rockcastle și inaugurat în 2013. Cu o suprafață închiriabilă de aproximativ 49.200 de metri pătrați, mall-ul găzduiește peste 150 de magazine, un hipermarket Carrefour, cinema multiplex și o zonă extinsă de food court. Shopping City a devenit în ultimul deceniu principalul loc pentru cumpărături și petrecerea timpului liber pentru gălățeni și atrage constant vizitatori și din județele vecine.
Impact pentru comunitate
Pe lângă oferta comercială, proiectul M Core va genera sute de locuri de muncă, atât pe șantier, cât și în noile magazine, iar autoritățile locale au în vedere modernizarea infrastructurii din zonă, inclusiv drumuri de acces și parcări extinse.
Galațiul devine tot mai atractiv pentru marii dezvoltatori, în contextul în care și NEPI Rockcastle pregătește un parc de retail de peste 42.000 mp în apropierea portului, ceea ce ar putea transforma orașul într-un hub regional pentru comerțul modern.
Deschiderea parcului de retail M Core este estimată pentru perioada 2027–2028.




