Un proiect început la Galați în perioada comunistă este aproape gata. Este un proiect feroviar care privește electrificarea porțiunii dintre Barboși și Tecuci care va scurta traseul trenurilor cu peste 100 de kilometri.
Trenule mașină mică. De la Club Feroviar am aflat că experții aproape au reușit să bage în priză calea ferată dintre Doaga-Tecuci-Barboși. Lucrarea la calea ferată cu o lungime de 80 de kilometri a început în perioada comunistă printr-un decret al Consiliului de Stat din 1988. Apoi a venit Revoluția și au continuat lucrările în stil mioritic cu studii de prefezabilitate, studii de fezabilitate, studii de impact, licitații, contestații ș.a.m.d.
După aproape patru decenii încă se mai lucrează. Din cei 80 kilometri există instalație de electrificare pe 72 de kilometri. Lipsesc 8 kilometri în zona Hanu Conachi-Lieşti. Practic un ciot. Nu știm dacă de vină este fumul de la grătarele cu mici și nici când se va rezolva ultima porțiune.
Să nu vă gândiți că electrificarea este doar o fiță. Comparativ cu ruta Galați-Buzău-Focșani-Mărășești, traseul prin Tecuci-Doaga este cu aproximativ 117 kilometri mai scurt. În plus, prin conectarea cu linia Adjud-Siculeni se formează un coridor mai eficient între zona portuară Galați și centrul țării, cu avantaje pentru transportatorii de marfă.






