În vreme ce economia locală o duce tot mai prost, un paradox economic ne scoate puțin din amorțire: gălățenii se numără, la nivel de salariu mediu net, printre primii din țară. O posibilă explicație ține taman de criza forței de muncă, din care județul nostru nu a reușit să iasă.
Dacă ești angajat, dinspre Institutul Național de Statistică vine o veste bună: gălățenii au ajuns în acest an, la nivel național, pe cea de-a noua poziție la capitolul salariu mediu net. Poate că nu pare mult dar, dacă ținem cont că anul trecut eram pe locul al 14-lea…
Concret, salariul mediu net aproape s-a dublat în ultimii cinci ani în Galați. Evoluția lui arată astfel: 2014 – 1.562 lei, 2015 – 1.672 lei, 2016 – 1.883 lei, 2017 – 2.193 lei, 2018 – 2.429 lei iar 2019 – 2.731 de lei. Aici vorbim doar de media primelor patru luni, pentru că în aprilie deja câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.885 lei (mediu brut în judeţul Galaţi a fost de 4.656 lei).
Acum, vestea bună nu vine peste toată lumea. Angajații din servicii au încasat în medie 2.998 de lei, cei din industrie și construcții – 2.767 lei iar cei din agricultură, silvicultură și pescuit, 2.002 lei.
O primă explicație ar putea ține tocmai de criza forței de muncă din zonă, care i-a forțat pe angajatori să mărească salariile dacă vor să mai existe pe piață sau să se reorganizeze, dacă nu-și permit acest lucru. Să nu uităm apoi de domeniul bugetar, unde au crescut foarte mult retribuțiile, deja nivelul mediu din sectorul privat este situat în zona celui minim la stat. Din păcate, toate acestea nu au și o susținere economică reală”, consideră antreprenorul Radu Oprea, președintele Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România, filiala Sud – Est.
La nivelul salariului mediu net înregistrat în primele luni ale acestui an, prima poziție în topul național o ocupă Bucureștiul (3.851 lei), urmat de Cluj (3.318 lei), Ilfov (3.176 lei), Iași (3.013 lei), Timiș (2.951 lei), Sibiu (2.902 lei), Brașov (2.822 lei) și Prahova (2.895 lei). Top 10 este încheiat de Mureș, cu 2.716 lei
În administraţia publică, în aprilie 2019 față de aprilie 2018 creşterea a fost de 15,3%, în învăţământ de 15,3%, iar în sănătate de 7,6%.
Un angajat în administraţie a avut în aprilie un salariu mediu net de 4.728 de lei, un angajat în învăţământ de 3.223 de lei iar unul în sănătate – 3.751 de lei.
Conform datelor Ministerului de Finanțe, salarii mai mari decât în administraţia publică au fost în mediul privat în doar trei sectoare: IT (7.192 lei), intermedieri financiare şi asigurări – (6.004 lei) şi în activităţi de editare (4.873 lei).
Dacă la salarii ne strecurăm în frunte, nu același lucru se întâmplă la performanța economică. În Top 40 Forbes Best Cities 2018, mai avem puțin și cădem din lista celor orașelor în care se pot face afaceri în România: un dezolant loc 33! Cam cât rezistă o economie de locul al 33-lea cu salarii de locul al nouălea?