O nouă tentativă de de fraudă se desfășoară zilele acestea cu mesaje false pentru o presupusă rovinetă neachitată. Avertizarea vine chiar din partea instituției care încasează taxa: compania de drumuri CNAIR.
„Circulă în această perioadă mesaje înșelătoare care pretind că sunt trimise în numele „Rovinietei” sau al CNAIR”, se arată într-o postare a instituției. Cei care le trimit solicită plata urgentă a unei presupuse „taxe de drum restante”. Cei care le primesc sub amenințați cu amenzi sau chiar a confiscării vehiculului. Li se mai transmite un link care, odată accesat, permite fraude bancare.
Compania de drumuri transmite că:
Aceste mesaje sunt FALSE.
CNAIR NU transmite SMS-uri care conțin linkuri de plată.
CNAIR NU dispune confiscarea vehiculelor.
Linkurile incluse în aceste mesaje duc către site-uri frauduloase, create pentru a fura date personale și informații bancare.
CNAIR are și niște recomandări adresate șoferilor care primesc mesajele:
NU accesați linkurile primite.
NU introduceți datele cardului sau informații personale.
Ștergeți mesajul și blocați expeditorul.
Pentru informații corecte despre rovinietă și plăți, este recomandată consultarea exclusiv a canalelor oficiale CNAIR și platformelor autorizate.




