Exim Banca Românească se spală pe mâini și dă vina pe stat pentru creditele acordate Liberty Galați. În total, este vorba de 292 de milioane de euro.
Printr-un comunicat de presă banca a menționat sumele acordate, în numele şi în contul statului român, unor companii precum Electrocentrale Craiova, Liberty Galaţi, Grup Servicii Petroliere sau Blue Air.
„Reprezintă expuneri ale statului român. Ele nu sunt finanţări aprobate de conducerea băncii şi nu sunt parte a situaţiilor financiare, a expunerilor şi a indicatorilor financiari ai băncii”, transmit reprezentanții Exim Banca Românescă, citați de Ziarul Financiar.
Conform acestora, aprobarea sau avizarea sumelor revine exclusiv statului român. Pentru sumele de peste 50 de milioane de euro, responsabilitatea ar reveni Guvernului României.
Implicarea băncii se limitează strict la activitatea de agent. Este gestionată de o structură organizatorică independentă, separată de activităţile specifice de bancă comercială.
„Rolul acestei structuri se limitează strict la analiza tehnică a solicitărilor primite de la companii sau de la băncile finanţatoare (în cazul garanţiilor) şi la transmiterea acestora către autorităţile decidente pentru avizare/aprobare”, susține Exim Banca Românească.
În cadrul analizei tehnice, se evidenţiază riscurile asociate fiecărei tranzacţii. Este vorba de riscul de nerambursare, riscul financiar, riscuri de piaţă/afacere sau riscul de executare.
„Toate aceste riscuri au fost evidenţiate şi reflectate în documentaţiile întocmite. Nu au avut la bază criterii subiective, ci doar judecată profesională solidă şi prudentă. Conducerea băncii nu aprobă aceste facilităţi”, au mai transmis bancherii.
Din 30 septembrie 2025, Exim Banca Românească nu mai acordă produse de finanţare şi garantare în numele şi în contul statului.
În septembrie 2025, Corpul de control al premierului Ilie Bolojan a anunțat că verifică modul în care a fost finanțat combinatul siderurgic Liberty Galați. Erau vizate împrumuturile de 292 de milioane de lei de la banca de stat Exim Banca Românească.




