Ziua Marinei Galați a fost tristuță. În sensul că a participat doar PSD-ul și nici ăla tot. Nici lume nu a prea fost, iar cei care au venit de curiozitate au fost ținuți cu ochii în soare. Noroc cu defilarea marinarilor și parada navelor militare, ca la capitolul distracție sau spectacol a fost subțire rău.
Caldură mare și plictiseală la Ziua Marinei. De fapt a fost cam ca la o petrecere în uniforme militare dată de Pucheanu la care nu prea au venit invitații. Dacă în anii trecuți se strângeau o grămadă de oficioși (unii chiar rămâneau așa, mai pe margine) anul ăsta s-a chiulit la greu. De fapt, în afară de pesediști n-a mai fost decât VP Dobre. Dar și Dobre era oarecum în trecere, căci se ducea apoi la Damen, unde a avut de fapt loc adevărata petrecere.
Dar nici măcar pesediștii n-au fost toți. De fapt, e mai simplu să vă spun că a fost doar Pucheanu și cei doi viceprimari. Și subprefectul. A, și Casian. În rest nimeni. Nu tu Fotea, nu city manager, nu tu vreun deputat sau senator. Nici măcar vreun director de la institutiile din subordine n-a venit. De fapt, pot să spun că a fost atât de nașpa încât nici măcar Pâslaru n-a venit, ceea ce e foarte grav, credeți-mă. Concluzia: de Ziua Marinei la Galați s-a dat cu flit din toate pozițiile.
Pucheanu a ales să-i țină pe gălățeni cu ochii în soare
La propriu. Dacă în anii trecuți oficialii erau așezați cu spatele la Dunăre și fața către public anul ăsta țestele sensibile ale aleșilor au fost protejate de Palatul Navigației. Restul plebei a trebuit să înfrunte soarele arzător, dar ăstea sunt detalii, nu?
Partea de distracție și muziceală s-a petrecut, ceva mai târziu, pe o scenă amenajată lângă Parcul Viva. Problema e că gălățenii nu prea au dat buzna la evenimentul catalogat de mulți ca fiind destul de subțire.
În principal pentru că nu au știut de el. Nu e foarte clar dacă Primăria Galați a omis acest aspect sau dacă firmei organizatoare (S.C. Gaby Modelles Events S.R.L. Buzău) efectiv nu i-a păsat dacă gălățenii ajung la eveniment.
Dar cu detalii despre felul în care a fost organizat acest eveniment o să revenim mai târziu.