Cam așa gîndesc politicienii gălățeni care, în noaptea de 8 spre 9 noiembire, și-au atîrnat ilegal mutrele pe stîlpii patriei. De fapt, ca să fiu corect, în dorința de a prosti electoratul, politrucii gălățeni s-au împărțit în două categorii: cei care au mimat că respectă legea și cei pe care i-a durut fix în panourile publicitare de respectarea ei. Să vă explic de ce spun asta.
Pentru ca panotajul electoral să fie legal, între partidele politice și Transurb (societatea care are în administrare stîlpii cu pricina) ar fi trebuit să se încheie niște contracte. Din cîte am înțeles de la reprezentanții Transurb, societatea percepe 3 euro/stîlp/lună (fără TVA) pentru panouri și 12 euro/stîlp/lună (fără TVA) pentru bannere.
Ei bine, la momentul la care vorbim, niciun partid politic nu are un contract încheiat cu Transurbul, deci absolut toate panourile și banerele amplasate pe stîlpii care ”constituie rețeaua de contact de alimentare cu energie electrică a tramvaielor și troleibuzelor” au fost atîrnate ilegal. E drept că unele partide (Partidul Conservator, Partidul Democrat Liberal, Partidul Poporului Dan Diaconescu, Partidul Ecologist Român) au depus solicitări în vederea încheierii unui contract, la registratura Transurb, dar ”au fost incomplete din punct de vedere al documentației”. De aici reiese că restul partidelor (PSD, PNL și alții) nu numai că și-au atîrnat ilegal panourile cu mutrele candidaților, dar n-au avut nicio secundă intenția să respecte legea.
Dar peisajul n-ar fi complet fără tupeiștii mocangii. Și cînd spun asta, mă refer la jegurile politice care au ales să-și facă campanie ca în evul mediu și și-au lipit cu nesimțire afișele direct de stîlpi (la mine în cartier tupeistul e Aurel Stancu de la PPDD, dar sînt convins că mai sînt și alții). Politrucii cu pricina sînt conștienți că asta este ilegal și că în situația dată, cei de la Transurb nici dacă ar vrea nu le-ar putea lua bani.
Dar nu vă imaginați că tot circul ăsta ar fi posibil fără complicitatea Poliției Comunitare, care, în frunte cu Cristian Gîscă, vorba primarului Marius Stan, calcă apa în continuare.
Vreau o campanie ilegală! Să-mi atîrn bannerul unde vreau și-n Transurb să mă doară
-->