Orașul Tecuci nu are centură ocolitoare. De astăzi încolo, nu are nici contract pentru realizarea obiectivului. S-a ocupat de acest ultim aspect ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc. Omul și-a stricat duminica și a venit la Galați ca să facă puțin circ: a chemat jurnaliștii la fața locului și a rupt contractul cu firmele italiene care au uitat să termine lucrarea în discuție.
Centura orașului Tecuci trebuia să fie gata în cambrianul timpuriu, dar am ajuns în pesedismul târziu și încă nu a apărut pe lume. Nu în întregime pentru că în ultimii 10 ani constructorul a reușit să asfalteze jumătate din șosea. Au mai rămas de făcut vreo 7 kilometri care l-au scos din bârlog pe ministrul Cuc. Și dacă tot a ajuns la Galați, el s-a tras în poză în timp ce rupea contractul cel rău.
„În 2017 i-am spus antreprenorului că dacă nu se mobilizează şi nu începe să lucreze vom lua măsurile care se impun. Din păcate, din punctul de vedere al stadiului fizic, s-a avansat foarte puţin la un obiectiv care trenează de vreo 5 ani de zile, un obiectiv care se putea implementa aşa cum spune termenul contractual, în 12 luni. Vorbim de o variantă de ocolire care are 7 kilometri, mai exact 6,94 kilometri. Se putea face. Sunt zone care sunt neatacate din punctul de vedere al implementării (…) Aş fi vrut să văd că aici, din punctul de vedere al stadiului implementării, că suntem undeva pe final. M-am săturat de antreprenori neserioşi, m-am săturat de antreprenori care vin în România, câştigă o licitaţie, apoi caută subcontractori să lucreze pentru ei şi, aşa cum am spus, dacă vii în România şi nu îţi faci treaba, reziliem contractul. Eu am contractul cu graficul de implementare (…), domnule director Neaga îl aveţi, îl reziliaţi şi certificaţi negativ. Evaluaţi de urgenţă ce mai este de executat şi vă rog să scoateţi imediat la licitaţie acest obiectiv pentru că oamenii din Tecuci merită acest lucru, la cât au aşteptat. Finanţare este, dar e nevoie şi de constructori serioşi care să vină şi să muncească, nu doar care vin, îşi iau contractele şi apoi caută tot felul de clauze (…) Din punctul meu nu mai au nicio scuză, am încheiat relaţia contractuală dintre Compania Naţională de Autostrăzi şi această firmă neserioasă.”(Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor)
După ce a terminat de rupt documentul, ministrul a anunțat că până la sfârşitul lunii octombrie ar putea să apară un nou contract pentru centura orașului Tecuci. Bineînțeles, viitorul contract va fi scris tot pe hârtie ca să aibă ce rupe ministrul Cuc în campaniile electorale de anul viitor.