„Revoltător”. Un gălățean a fost pedepsit pentru că are fundul prea mare. El trebuie să plătească 580 de lei, așa cum au stabilit agenții de la Poliția Locală. Incidentul a avut loc în orașul Brăila.
Un cetățean din Galați și-a căutat de treabă prin Brăila. În timp ce rezolva una, alta, el a fost luat la întrebări de polițiștii locali. Iar de la întrebări nu a mai fost decât un pas până la amendă. Motivul vi l-am spus: are fundul prea mare. Fundul mașinii, bineînțeles, care a blocat calea de rulare a tramvaielor. Șase tramvaie cu vatman și călători au admirat minute în șir dorsalul auto.
„Un echipaj din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice al Poliției Locale Brăila a depistat un bărbat în vârstă de 38 de ani din municipiul Galați care blocase circulația tramvaielor pe str. Octav Doicescu, după ce parcase autovehiculul pe care îl conducea astfel încât spatele mașinii ajungea pe platforma căii de rulare a tramvaielor. În urma intervenției polițiștilor locali, bărbatul a fost identificat și a sosit la fața locului, pentru a muta autovehiculul. În acest interval de timp însă, nu mai puțin de 6 tramvaie au fost blocate pe str. Octav Doicescu. Pentru fapta sa, bărbatul a fost sancționat contravențional cu suma de 580 lei și 3 puncte penalizare.” (Poliția Locală Brăilă)
Singura lui scuză este că în Galați nu mai sunt tramvaie de ceva timp. Am glumit, bine că l-au amendat, chiar dacă-i gălățean. Codul rutier și bunul simț se învață cu capul, nu cu fundul.
sursa foto: Poliția Locală Brăila