Prinși cu războiul din Ucraina, aproape că am uitat că avem o linie de front deschisă chiar la noi pe tarla. Una care, din păcate, produce victime. La Tecuci, de exemplu, un copil a murit din cauza unei afecțiuni banale. Părinții acuză, cadrele medicale se apără, autoritățile fac anchete.
Nenorocirea s-a întâmplat zilele trecute la Spitalul Municipal din Tecuci, iar victima este un băiat de 3 ani și 6 luni, care, conform acuzațiilor părinților, ar fi murit în condiții suspecte. Pe certificatul medico-legal scrie faringo-amigdalită, dar copilul a murit în urma unui stop cardio-respirator.
De aici pornesc și acuzațiile. Părinții susțin că medicii au prescris tratament pentru roșu în gât și au trimis pacientul acasă. Seara, starea copilului s-a agravat și, deși a fost dus din nou la spital, nu a mai putut fi salvat.
Ar mai fi de spus că părinții se plâng că medicii nu au vrut să trimită pacientul la Spitalul de Pediatrie din Galați, iar cadrele medicale se apără susținând că mama a refuzat internarea.
Povestea este foarte complicată și va fi tranșată de autorități. Poliția și Parchetul fac anchetă și urmează să fie depuse plângeri la Colegiul Medicilor și la Direcția de Sănătate Publică din Galați .

Sursă Fecebook