Se întorc soldații acasă. Este vorba despre militarii din Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” Galați care au fost la război, în Afganistan. În cinstea lor, vineri, pe faleza Dunării va fi organizată o mare ceremonie militară.
Soldații care au participat la misiunea NATO RESOLUTE SUPPORT vor defila prin fața gălățenilor. Evenimentul va începe la ora 11.00, la Elice. Vor participa 400 de soldați care în perioada februarie – august 2019 „au executat misiuni specifice pentru securizarea aeroportului Kandahar şi a personalului RS dislocat în această bază militară”.
Ceremonia de pe faleză va reprezenta un motiv de bucurie și pentru șoferi. Aceștia vor claxona în semn de apreciere, dar nu din apropiere, ci de la distanță, pentru că faleza va fi închisă timp de opt ore.
„Primăria municipiului Galați vă informează că în ziua de 6 septembrie 2019, în intervalul orar 06.00 – 14.00, circulația va fi închisă pe Bulevardul Marii Uniri, pe tronsonul: Str. Al. Cernat – Str. Navelor și pe segmentul cuprins între Strada Prelungirea Traian și Strada Roșiori. Circulația va fi închisă pentru buna desfășurare a ceremoniei militare și religioase pentru sosirea Batalionului 300 Infanterie Mecanizată „Sf. Andrei” din teatrul de Operații Afganistan.” (Primăria Galați)