Mă felicit încă o dată şi pe această cale că am fost inspirat, în decembrie 1989, cînd am decis să-mi petrec revoluţia sub plapumă, la căldurică, cu nechezolul în mînă.
Adică pentru ce să-mi fi luat eu trei gloanţe în cap, ca să vină astăzi Mircea Geoană să-mi explice cum stă treaba cu democraţia şi de ce este bine să-i validez ipocrizia şi minciuna? Nu, mersi, n-am nevoie.
Da’ ca ce chestie să fi ieşit eu pe străzi să strig „Jos, comunismul!”, ca să văd astăzi cum se căznesc 14 televiziuni libere, dimpreună cu alte jdemii de ziare libere, să-l repună pe soclu? Hai, sictir!
De ce să plîngă mama mea în timp ce îmi aranjează frumos florile pe mormînt, iar Mircea Geoană să zîmbească fals la televizor, prefăcîndu-se că-i pasă?
Uite de asta nu am vrut eu să mor în decembrie ’89, la revoluţia care l-a născut pe nemuritorul Ion Iliescu, tovarăş care ne-a transformat într-o naţiune de asistaţi social, de români a căror singură speranţă este aceea de a cîştiga la Loto, asta că tot s-a făcut reportu’ cît Casa Scînteii.
Uite de asta nu am vrut eu să mor la revoluţie
-->