Marius Gerard Necula, Mihail Boldea şi Irimia Mihai sînt nişte sugaci. Ţîţa de la care vor să sugă se numeşte Parlamentului României. Dar pentru asta ei ştiu foarte bine că trebuie să prostească ceva electorat. Aşa că au pus sinapsă lîngă sinapsă şi s-au apucat să ţină conferinţe de presă. Evenimentul s-a petrecut ieri, la doar cîteva ore după ce s-a aflat că Partidul România Mare a pierdut la Curtea Supremă şi deci, că pe 30 noiembrie vom avea vot uninominal. Cei trei, după cum băniţi deja, sînt înregimentaţi la PDL.
Marius Necula pare că suferă şi acum de sindromul cîinelui rămas fără ciolan. După ce s-a dedulcit cu tot felul de funcţii pe vremea cînd îşi făcea ucenicia la PSD, acum se vede nevoit să bage talpă ca un pedelist de rînd. Deşi nu e interesat nimeni de părerea lui, Necula a ţinut morţiş să spună ce crede el despre votul uninominal. Nu vă plictisesc cu amănunte! Şi pentru că este un performer, Necula a atins culmile penibilului atunci cînd şi-a anunţat mesajul de campanie: “Să curăţăm împreună!”. Ce, pe cine, cum? O fi cunoscînd el, în colegiul unde candidează, nişte băieţi de cartier care curăţă tot ce prind. Sau poate mesajul e către pensionari. Ceapă, cartofi? Ce să curăţăm? Marius Necula crede că aşa, gălăţenii vor avea ocazia de a-i cunoaşte mai bine pe candindaţi. Murat vrăjeală stricată. Eu cred că Necula ar avea mai mult succes cu sloganul: “Să punem gogonele împreună!” Nu de alta, dar umple cămara şi cine ştie?
Mihai Irimia este un no name cu acte în regulă. Unii zic despre el chiar că ar fi om de afaceri. Ideea lui genială este ca, de săptămîna viitoare, pedeliştii să facă trotuarul politic. Pentru un scop nobil, evident. Este vorba de iniţiativa lui Boc Poc Troc de reducere a numărului de parlamentari. Deşi nu a avut de spus decît două idei lungi şi plate, Mihai Irimia a reuşit totuşi să atragă atenţia prin faptul că a avut nevoie de un text scris în prealabil pe care l-a citit cu o dicţie demnă de un elev care tocmai a trecut de lecţia cu “Ana are mere”.
Mihail Boldea a prestat mai mult pe la tineretul pedelist. Crede despre el că ar fi “Mihail copilul minune al baroului gălăţean” dar, în fapt, a devenit cunoscut ca apărător al unor băieţi cu ceafa groasă din lumea interlopă. De atunci, i-a intrat în cap că poate să apere pe toată lumea. De aici şi pînă la sloganul idiot pe care şi l-a ales pentru a-şi promova imaginea:“Eu pot să te apăr avocat Boldea Mihail”, n-a mai trebuit decît un simplu moment neinspirat. Cît despre campania lui electorală, Boldea a ţinut morţiş să arate gălăţenilor ce nu au făcut politicienii în ultimii opt ani. Subţirel tare, Boldea. Hai, data viitoare să ne arăţi că poţi mai mult!