TAS, adică Tribunalul de Arbitraj Sportiv, a decis în urmă cu cîteva minute că meciul dintre Oțelul și Pandurii Tg. Jiu să nu se dispute, ceea ce înseamnă că echipa din Galați este campioană cu acte-n regulă. Decizia luată de TAS este irevocabilă, astfel că deplasarea Oțelului la Ploiești, pentru meciul cu Astra, devine inutilă, gălățenii avînd deja patru puncte avans în clasament, înainte de disputarea ultimei etape din campionat.
După victoria de duminică (2-1) contra Timișoarei, în Galați a fost beție generală. Astăzi (miercuri), după ce TAS a anunțat în mod oficial că Oțelul rămîne cu cele trei puncte cîștigate la masa verde împotriva celor din Tg. Jiu, va urma cu siguranță altă beție. Iar duminică, atunci cînd am înțeles că oficialii Oțelului vor prezenta cupa, medaliile și tricourile de campioni pe stadionul Oțelul (de pe care între timp a fost decopertat gazonul), o să se mai producă o beție în grup. Iar o să se îmbete bietul Dorinel Munteanu din două pahare de șampanie și o să-i lucească ochii la ProTV, de o să zici că-i licurici sau așa ceva.
Cît despre Marius Stan, cred că deja s-a înscris la cursuri ca să învețe în timp util cum se numără corect 20 de milioane de euro, cît se estimează că va cîștiga Oțelul doar prin simpla participare în grupele Ligii Campionilor.
TAS a decis: Oțelul e campioană!
-->