Pe hârtie arată bine spre foarte bine. Este vorba despre proiectul privind modernizarea străzii Domnească de la Biserica Greacă până pe strada Gării. Realizatorii proiectului anunță că strada își va păstra aspectul de odinioară, dar va avea și elemente moderne. În plus, în weekend strada se va închide mașinilor.
Am aruncat și noi o privire în proiectul Primăriei și am aflat că urmează să se facă lucrări de modernizare și reabilitare ale carosabilului și trotuarelor, să se refacă zona din fața Teatrului Dramatic, să se amenajeze noi spații verzi, să se construiască piste de bicicliști și să se monteze bănci, coșuri de gunoi și iluminat public de tip led.
Bonus, va fi amenajată o „Alee a Celebrităților – Walk of Fame” pentru circa 150 de personalități marcante ale Galațiului. De asemenea, în intersecțiile cu drumurile laterale, se vor monta stâlpi retractabili automați, cu acționare electrică sau hidraulică. Asta deoarece în weekend strada va fi pietonală.
„Vom continua amenajarea străzii Domnească, una dintre cele mai îndrăgite străzi, care va fi pusă în valoare pentru că ne dorim să readucă ceva din farmecul de altădată, dar să-și păstreze în același timp funcționalitatea. Mai mult, venind în întâmpinarea gălățenilor, ne dorim ca strada să fie pietonală în week-end, pe modelul zonei Spicu – Romarta care a devenit un loc plăcut pentru petrecerea timpului liber.” (Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați)
Toată distracția va costa aproape 28 de milioane de lei.
Primele imagini ale viitoarei parcări subterane care va fi amplasată vizavi de primărie