În Galați au apărut primii proprietari de străzi. Nu, nu e caterincă. Chiar au apărut comando-uri de locatari șmecheri, care au pus stăpînire pe străzile Galațiului. Mai exact, pe cele din fața blocului în care locuiesc ei. Care cum îi vine o idee că strada de sub balconul lui necesită oareșce ajustări ori lucrări de modernizare, coboară din casă și se apucă de treabă. Adică începe să construiască, să planteze obstacole, să mute trecerile de pietoni, eventual să înfigă și stîlpi în carosabil, pentru că așa vrea mușchiul lui atrofiat.
În imaginea alăturată am pozat o mică porțiune din str. dr. Constantin Lapentti din Țiglina 3. Este o stradă destul de lungă, aflată în inima cartierului, care la un moment dat ajunge și prin fața Cimitirului Coca Cola. După cum bine se vede în poză, oamenii din zonă au construit un dîmb de-a latul străzii, un fel de limitator de viteză ilegal, substituindu-se astfel autorităților. Am numărat trei astfel de limitatoare de viteză, cam la 3-400 de metri distanță unul de celălalt.
Primăria bagă capul între țîțe
De ce au apărut aceste piedici în trafic? Pentru că locatarii au ajuns la concluzia că unele mașini merg cu viteză cam mare pe sub balcoanele lor, iar acest lucru îi deranjează la culme. Și pentru ca șoferii să nu mai tureze motorul mai mult de 1.500 de rotații, locatarii au pus mînă de la mînă, au cumpărat ciment și s-au pus pe construit dîmburi pe carosabil. Acum, vrei-nu vrei, ca șofer, trebuie să circuli cu 30 km/h pe strada cu pricina, iar cînd ajungi în fața dîmburilor să reduci viteza la minim dacă ții la mașina ta.
Cei din Primăria Galați nu se agită pentru că niște țărani strămutați la oraș și-au tras stradă pe domeniul public. Și zic asta pentru că astfel de limitatoare de viteză ilegale au apărut și pe alte străzi din Galați, cum ar fi Partizanilor din Țiglina 2 (lîngă blocurile indienilor) sau pe strada aia paralelă cu Nae Leonard (am uitat cum se numește) unde se află sediul Ecosal din IC Frimu. Limitatoarele de viteză montate de municipalitate, se știe, au cu totul altă formă, este vorba despre de-acum celebrele țîțe înfiletate în asfalt. Mîine-poimîine, cetățenii de pe str. dr. Lapentti sau aiurea își vor propune să planteze copaci pe stradă, argumentînd că toată viața și-au dorit să aibă livadă la intrarea în bloc, să culeagă mere direct din balcon.