Silviu Bacalum nu a stat degeaba în Primăria Galați, așa cum îl acuză lumea. Nu nimica, bre, directorul Bacalum a luptat din greu pînă la ore tîrzii din noapte, chiar dacă asta s-a întîmplat doar pe frontul conjugal. Și după eforturi considerabile, directorul Silviu Bacalum poate raporta rezultate satisfăcătoare. La 35 de ani ai lui, Silviu Bacalum le-a dat următoarea veste apropiaților: prietena sa, de 24 de ani, este însărcinată în aproape 3 luni. Altfel spus, Bacalum se pregătește să devină tată, urmînd exemplul lui Marius Stan, a cărui soție a născut o fetiță, în februarie 2013, în timpul mandatului său de primar. Și fiind așa, mai de modă veche, am înțeles că Bacalum vrea să facă nunta înainte să nască ibovnica lui. Habar nu am dacă va face o nuntă mare sau nu. Însă, directorul Bacalum ar face bine să profite de acest eveniment important din viața lui pentru că, de exemplu, la anul (în 2015, adică) el ar putea să treacă dintr-un foc în declarația sa de avere o sumă cu cinci zerouri în coadă justificînd-o drept “dar de nuntă”. Oricum nu va sta nimeni să investigheze dacă acești bani pe care îi numără doar mirii au fost sau nu obținuți (cîștigați) în urma contribuției mesenilor prezenți la nunta familiei Bacalum.
Silviu Bacalum se însoară
-->