Ideal ar fi ca, în 2012, să muncim de două ori mai puțin și să cîștigăm triplu, comparativ cu 2011. Ba nu, de preferat ar fi să nu mai fim nevoiți să muncim deloc și să trăim doar din dobînzile luate pe banii pe care îi vom avea depuși în bănci. Dar cum e puțin probabil că vom fi atît de norocoși încît să ni se întîmple nouă (și vouă) acest lucru, va trebui să băgăm talpă cu toții și în 2012, mai abitir ca în 2011.
Anul care tocmai se încheie nu a fost tocmai rău, dar parcă nici unul de care să ne amintim peste un deceniu, de pildă. În plan personal, eu, Iulian Grosu, nu pot să raportez cine știe ce mari împliniri sau realizări mărețe. La dracu, la anu’ împlinesc 38 de ani și nu am reușit să devin milionar în euro. Cred că e cazul să mă las de strîns, căci se vede treaba că nu mă pricep. Glumesc, desigur, căci pe sărăcia asta e din ce în ce mai greu să produci un leu, darămite să îl mai și pui deoparte.
Noi, cei de la antidotul.ro, adică Răzvan Postolache și Iulian Grosu, ne dorim să ne auzim citim cu bine și în 2012. Poate că uneori sărim calul (mai mult eu, căci colegul Răzvan e ceva mai cerebral), sau chiar dăm cu bîta în baltă în textele noastre. Asta este, important este că nu o facem cu rea intenție, în mod planificat adică. Vorba americanului: shit happens!
Poate că în 2012 o să reușim să fim mai buni. Mai buni la scris, se înțelege, căci cu criticile în nici un caz nu o să o lăsăm mai moale. La Mulți Ani celor care intră pe antidotul.ro. Să ne fie tuturor mai bine în 2012, să ne citim sănătoși și la pungă groși.
Și la anul care vine, să o ducem mult mai bine. La Mulți Ani, 2012!

-->