Stau și mă întreb dacă lui Dănuț Lefter nu îi este rușine că de aproape doi ani ocupă funcția de șef al Inspectoratului de Poliție a Județului (IPJ) Galați. Să știi că există în Galați destui polițiști mult mai aplicați pe meserie, mai competenți decît tine, iar tu, Dănuț Lefter, să nu te simți deloc jenat că ai ajuns șeful lor pentru că ai avut și ai propteli politice – asta da dovadă de nesimțire.
Îl felicit pe Dănuț Lefter că, la nici 35 de ani (cît avea în septembrie 2010, cînd a ajuns inspector șef), s-a văzut înscăunat ca șef al Poliției Galați, însă dacă și-ar face și treaba pentru care este plătit ar fi și mai bine. În calitate de fost șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Dănuț Lefter ar trebui să îi cunoască destul de bine pe mafioții cu gulere albe (băieții care dau tunuri pe partea economică), dar mai ales pe interlopii care cred că orașul este un fel de tort pe care ei îl pot felia după cum vrea mușchiul lor, punînd taxe de protecție și făcîndu-și de cap ca în Vestul Sălbatic. Acum, una din două: 1) ori Dănuț Lefter habar nu are cine sînt și ce pun la cale interlopii din Galați, ori 2) Dănuț Lefter îi știe pe interlopi, dar este copilul lor de mingi, fiind cumva uns cu bani negri pentru a nu se băga în treburile/răfuielile lor.
Dănuț e Lefter, dar nu și la buzunar
Niciodată în ultimii 20 de ani, Galațiul nu a fost mai nesigur ca astăzi. Și Galațiul a avut interlopi cu nume, nu boschetari care au fost și ei plecați 2-3 ani prin Italia și, gata, au început să se creadă mafioți din Sicilia, un fel de veri primari cu Don Corleone. Nici pe vremea lui Frosa sau a lui Marian Ivan nu ieșeau interlopii să se împuște în centrul Galațiului, la terase, de față cu toată lumea. Interlopii își rezolvau treburile murdare departe de ochii opiniei publice. Astăzi, șmecherii Galațiului coboară din dubițe, cu cagule pe față, și trag cu pistoalele, așa cum s-a întîmplat vineri noapte la terasa Olympus (fostul bar Olimpic, de pe timpul lui Ceaușescu). Și nu e prima oară cînd are loc o astfel de răfuială, în urmă cu două săptămîni un bărbat fiind rănit destul de grav de bilele descărcate din armele interlopilor, tot la terasa Olympus. Nici atunci, nici acum Poliția Galați nu a reușit să prindă pe nimeni. Bravul comisar Dănuț Lefter are însă o mulțime de cercuri de suspecți. Bine că nu are și pătrate sau triunghiuri de suspecți, că l-aș fi suspectat că îi place Geometria. Probabil că va trebui să moară un gălățean împușcat la terasele din centru, ca să vină criminalistul Ștefan Căpătan (specialistul de la Omoruri) și să îi salveze comisarului Dănuț Lefter onoarea de polițist ratat, pe care interlopii îl trimit să le cumpere țigări.