Virusul, mai rău ca politicienii. Deși nu există, a umplut spitalul din Galați. La Secția de Terapie Intensivă COVID nu mai este niciun loc, iar cadrele medicale se gândesc să mai aducă niște paturi. Culmea, secția este plină de cetățeni nevaccinați.
Curiozitățile se țin lanț la spitalul din Galați. Nici un pacient de la Terapie Intensivă nu este vaccinat, iar vârsta bolnavilor este de la 37 de ani în sus,
„Toate cele 9 paturi din Secția ATI COVID sunt ocupate cu pacienți în stare critică, care necesită fie incubație, fie ventilație non invazivă sau oxigen la flux crescut. De asemenea, avem 12 pacienți la etajul 1 la Secția COVID care nu necesită internare în secția ATI COVID. (…) În momentul în care numărul cazurilor care necesită internare la ATI COVID va crește, vom suplimenta paturile, progresiv, astfel încât să facem față tuturor solicitărilor. Putem să suplimentăm cu încă trei paturi. Pacienții în secția ATI COVID sunt mai tineri. Cel mai tânăr are 37 de ani. Au mai puține afecțiuni asociate comparativ cu pacienții din celălalt val. De asemenea, toți pacienții sunt nevaccinați.” (Violeta Sapira, Spitalul Județean Galați)
Agitație este și la Serviciul de Ambulanță unde echipajele au deja vu 2020.
„În ultimele trei săptămâni, numărul de cazuri a crescut vertiginos, chiar s-a triplat. Vorbim, în general, de pacienți care nu sunt foarte grav inițial, dar care se agravează pe parcursul spitalizării. Pacienți cu o medie de vârstă mai mică, 40-50 de ani. Apar și vaccinați, care au făcut boala după vaccinare. Asta arată că anticorpii au scăzut foarte mult. Ele sunt mai grave pentru că acești pacienți sunt cei imunodeprimați, cu boli autoimune, deci cei cu risc. Ne așteptăm la o creștere și mai mare având în vedere relaxarea din timpul verii, dat fiind că încep și școlile cu prezență fizică. Secțiile de reanimare sunt pline, activitatea nostră a crescut foarte mult” (Mihai Polinschi, SAJ Galați)
Așadar, am ajuns de unde am plecat. Sau pe aproape. Spun autoritățile că în doar șapte zile numărul de infectări a crescut de șapte ori în comparație cu luna iulie. Și cică este doar începutul!