Titlul scenariului la care se lucrează din greu, atît pe holurile Primăriei Galați cît și prin toaletele UNPR se numește, cum altfel, decît: “Și totuși tunelul!”.
Știu, o să-mi spuneți că ați mai văzut filmul ăsta și pe Marius Stan promițînd obsesiv că pînă la urmă tunelul se va face, dar credeți-mă că nu în regia asta. Revenind la scenariu, lucrurile stau cam așa. Curînd la malul Dunării va poposi chiar șeful cel mare de la firma Louis Berger, firma aia despre care edilul se jură că va construi tunelul la Galați. Firma e una extrem de controversată și acuzată atît în SUA cît și prin alte state ale lumii că umblă cu șpăgi și alte obiceiuri americănești poreclite trafic de influență. Dar nu despre asta este vorba aici. Scenariul cică e atît de serios încît Stan a și vorbit pe la Vega pentru cele mai bune camere. Că de, oamenii trebuie tratați regește.
Ei bine, la momentul potrivit, băieții de la Louis Berger vor promite alături de Marius Stan că tunelul se va face, desigur totul pentru folosul electoral al edilului. Va fi ceva de genul: “băi gălățeni, nu fiți proști, dacă vreți tunel mai votați-l o dată pe Marius Stan, că altfel v-ați lins pe bot”.
Mai mult, la un pahar de vorbă, Stan s-a lăudat că însuși ambasadorul SUA, Hans Klemm, va veni să susțină proiectul, chestie care mie mi se pare extrem de greu de crezut.
Desigur, zvonul cu tunelul va fi precedat de un altul, anume că s-a început deja să se foreze, pentru a se vedea dacă solul permite o astfel de construcție. Se va crea forfotă, efervescență, așteptare și, cel mai important, speranță. Acuma rămîne de văzut cine mai este atît de cretin încît să pună botul la un asemenea scenariu, cu un final la fel de așteptat ca autostrada, aeroportul, spitalul regional, stadionul, etc., etc..
Și ca să-i stric eu ziua lui Marius Stan uite că-i dau o veste proastă: tunelul nu se poate face. Chiar dacă cineva ar vrea sau ar fi capabil. Se pare că acum vreo 20 și ceva de ani cei de la Romtelecom au tras un cablu pe la fundul Dunării. Cu acea ocazie chiar s-au făcut minunatele forări și studii despre care visează și vorbește Stan. Și s-a constat că pînă la 20 de metri adîncime fundul Dunării e un fel de marmeladă mișcătoare, care se deplasează cu nu știu cîți metri pe an. Între timp cablul cu pricina s-a și rupt, din motivele pe care vi le explicai, dar nu asta ar trebui să ne preocupe pe noi. Ideea e că un astfel de sol nu permite construcția unui tunel, cel puțin nu cu niște costuri convenționale.
Dar nu știu de ce am senzația că Marius Stan știe deja aceste lucruri, de mai mult timp, dar acum joacă un fel de ALL IN, la cacialma, conștient că mandatul său a fost una dintre cele mai proaste mîini posibile.