Hai că se poate. După ce s-au tras de păr în fața poporului gălățean, politicienii din Consiliul Județean au pus batista pe țambal și s-au legat într-o horă. Au aprobat proiectul privind exproprierile de pe centura Galațiului. El era blocat de câteva luni și, astfel, se punea în pericol o investiție de vreo 30 de milioane de euro.
De fapt în discuție sunt două proiecte, dar toată povestea are legătură cu birocrația. Practic, prin această deblocare, a se citi păruială ieftină comisă de politicieni, se urnește căruța exproprierilor. Și astfel, se merge mai departe cu proiectul privind modernizarea centurii mici a orașului Galați.
Consilierii liberali au acceptat să voteze proiectul propus de conducerea Consiliului Județean. Așadar, după șapte tentative eșuate, documentul a trecut. Schimbarea de poziție ar putea avea legătură (am făcut cu ochiul!) cu faptul că zilele trecute social-democrații de la Tecuci au aprobat și ei bugetul cu amendamente al orașul condus de un liberal.
Păruiala politică s-a încheiat. Rămâne de văzut dacă și în ce mod a afectat implementarea investiției de pe centură. Drum bun!