Vin vremuri grele pentru șoferii din Galați. Nu că până în prezent ar fi fost ușoare. Practic, vin vremuri și mai grele deoarece circulația prin centrul orașului Galați va deveni un coșmar.
Vestea proastă a venit de la Primărie. Cică traficul auto va fi îngreunat pe strada Domnească pe lângă oazele de beton care înfloresc peste fostele parcuri cu verdeață. Coșmarul nu o să țină o zi, două, ci aproape o lună, până în decembrie. Cu această ocazie, în zonă nu va mai fi percepută taxa de parcare, ceea ce reprezintă o veste bună pentru cetățeni și pentru membrii de partid care vin la ședințele de la sediul de la Romarta.
„În perioada 06 – 30 noiembrie 2019 circulația pe Strada Domnească (tronsonul cuprins între Strada Brăilei și Strada Navelor) va fi îngreunată, în zonă derulându-se lucrări de refacere a sistemului rutier. Totodată, ca măsură suplimentară, parcometrele din același perimetru vor fi anulate pe perioada lucrărilor.” (Primăria Galați)
Comunicarea Primăriei se oprește brusc fără a menționa celelalte sectoare ale străzii Domnească unde se circulă cel puțin la fel de îngreunat.