Deși s-a retras de mult timp din fotbal, primarul Marius Stan era cît pe ce să primească un cartonaș galben, pentru proteste. Arbitrul a fost celebrul Nicolae Rainea, care l-a iertat pe Stan, deși între ei a fost un schimb acid de replici. Dacă în plan sportiv a scăpat fără penalizare, Stan nu a fost menajat de veteranul Rainea din punct de vedere administrativ. Acesta i-a dat edilului un cartonaș roșu pentru modul cum organizează sărbătorile Galațiului anul acesta. Totul s-a petrecut în plenul Consiliului Local și a pornit de la refuzul primarului Marius Stan de a organiza ceremonia de acordare a premiilor municipale și a continuat cu modul cum sunt organizate sărbătorile Galațiului. Altfel spus, cearta dintre cei doi a pornit de la premii și, rapid, a ajuns la Serbările orașului. Pe scurt, Nicolae Rainea a cerut bîlci pentru popor, iar Marius Stan i-a rîs în nas. „Eu plec cu un gust amar de la această ședință pentru că sunt oameni în oraş care vor ceva de sărbători. Asta nu înseamnă că sunt indecenți și prost crescuți. Nu avem doar intelectuali în Galaţi, avem oameni care au muncit 40 de ani în combinat şi nu au alte posibilităţi să se bucure şi ei de ceva. Îmi pare rău, să ştiţi că o să iau poziţia mutului de acum şi cînd o să vin aici o să-mi pun leucoplastul la gură”, a spus răspicat Nicolae Rainea. În replică, Marius Stan a declarat: „De data asta am făcut serbările Galaţiului aşa, fără să cheltuim niciun leu de la bugetul local. Am vrut să fim degrevați total de orice măgării care s-au spus de–a lungul timpului”. Cît despre faptul că nu va mai organiza de Sf. Andrei ceremonia de acordare a premiilor municipale, primarul a spus: „Am solicitat membrilor comisiei de specialitate care acordă aceste titluri să fie mai selectivi atunci cînd propun pe cineva pentru titlul de cetăţean de onoare, să fie un personaj care a făcut ceva, care peste o sută de ani va fi pomenit în oraşul ăsta”. Ca să fim onești, modul în care de-a lungul anilor s-au acordat aceste premii ridică mari semne de întrebare. Tot felul de neaveniți și necunoscuți au primit diplome, le-au bătut mîndri în perete și acum se plimbă gratis cu autobuzul prin oraș.
Primarul Marius Stan a luat cartonaș roșu de la veteranul Consiliului Local, Nicolae Rainea
-->