Probabil cel mai nepriceput președinte de județ pe care l-a avut Galațiul vreodată, este vorba despre doctorul Nicolae Bacalbașa, face gafe peste gafe, unele dintre acestea fiind chiar hazlii. De pildă, potrivit unui raport semnat de Bacalbașa, intitulat pompos ”Raport privind transparența decizională la nivelul Consiliului Județului (CJ) Galați, pe anul 2013”, la capitolul B, este specificat faptul că aproximativ 600 de persoane au participat la ședințele CJ Galați, anul trecut. În total, în 2013, au fost 17 ședințe ale CJ Galați. Asta înseamnă că la fiecare ședință a CJ Galați (ședințe care sînt publice, deci poate participa orice cetățean) au fost, în medie, cam 35 de “vizitatori”.
Statistica asta semnată de președintele Bacalbașa ar putea fi înghițită doar de cei care nu au participat în viața lor la o ședință a CJ Galați. Acest număr de 35 de persoane înseamnă foarte mult, în condițiile în care la ședințele CJ Galați nu vezi pe nimeni în afară de jurnaliști și cîțiva atîrnători din lumea politică (gen Sergiu Dumitrescu, Manon Cristoloveanu, etc.), care vin acolo pentru a mai lua scamele de pe sacoul vreunui potentat al zilei. Niciodată nu s-a întîmplat, pe parcursul anului 2013, ca vreun cetățean obișnuit să vrea să ia cuvîntul, la sfîrșitul ședinței CJ Galați, să se înscrie la capitolul “Întrebări, diverse, interpelări”. Și-atunci, de unde a scos Bacalbașa 600 de oameni prezenți la ședințele publice ale CJ Galați? Dacă a confundat oamenii cu maidanezii, atunci da, este posibil ca numărătoarea lui să aibă sens.
Președintele Bacalbașa numără din 2 în 5
-->