De la bun început, domnii din Buzău care au venit să facă cinema 3D în Galați au părut rupți în cur. Și nu e de mirare, căci firma TV Sat 2002, care operează acel cinema la Casa de Cultură a Sindicatelor, este o firmă de apartament, cu sediul într-un bloc din Rm. Sărat (str. Costieni, bl. 8, ap. 42). Faptul că cinematograful a fost făcut din sărăcie a fost evident încă de la inaugurare (4 decembrie 2015), când spectatorii au văzut că sala de la Sindicate nu este antifonată corespunzător pentru ca acustica să fie la standarde înalte, cum se întîmplă în sălile de cinema adevărate. Dar astea deja sînt amănunte, aspecte pe care clienții au fost nevoiți să le treacă cu vederea.
Însă, în cazul în care pînă acum ați stat pe gînduri dacă să mergeți sau nu la film la Cinema 3D Galați, acolo unde majoritatea filmelor sînt 2D, iată că patronii cinematografului au ieșit pe piață cu o ofertă căreia, practic, nu îi veți putea rezista. Cei de la Cinema 2D (pardon, 2D + 1D = 3D) Galați anunță că primii clienți care vor veni să cumpere bilete la film vor primi un ceai cald, la Cinema Cafe, situată tot în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor. Bă, deci un ceai cald, vă dați seama ce efort financiar fac patronii Cinema 3D Galați? Sfatul nostru este, însă, să nu vă înghesuiți prea tare să prindeți rînd la bilete, căci numai primii 3 (trei!) cumpărători vor primi un ceai cald. Restul, ura și la gară!
Păi, dacă tot fac ceai cald pentru potențialii lor clienți, cît era să mai toarne două găleți de apă în oală, ca să ajungă la toată lumea, pînă-n fund la taxatoare? Dacă pînă și la apă colorată se zgîrcesc ăștia de la Cinema 3D Galați, chiar că nu mai are sens să fie întrebați de ce nu bagă mîna mai adînc în buzunar ca să aducă și filme la Galați, nu numai porcării cu pretenții de pelicule cinematografice.