Știți poanta cu trenul de București care este cel mai bun medic din Galați? Ei bine, rămâne de actualitate. Totuși, există poante și cu alte destinații. De exemplu, cel mai bun medic din câteva părți ale țării este trenul de Galați dacă vorbim despre bolnavii de cancer și mai nou de Parkinson.
Treaba stă cam așa. La Galați există de ceva timp un Centru Regional pentru tratamentul bolnavilor de cancer și astăzi este inaugurat un Centru Regional de Tratament Multimodal în boala Parkinson. Marea inaugurare are loc la Grădina Botanică. Centrul regional aduce tratamente în premieră la Dunărea de Jos, iar pacienții nu vor mai fi obligați să ia trenul către București, Iași sau Tg.Mureș.
„Prin acest centru, pacienții cu boala Parkinson aflați în toate stadiile bolii, atât din Galați, cât și din județele limitrofe, beneficiază de terapii multimodale adaptate nevoilor lor, noutatea fiind terapia intermitentă cu apomorfină (Apo-Go-Pen) și tripla terapie administrată continuu, prin intermediul pompei LEICG.” (Spitalul Județean Galați)
Primele tratamente s-au desfășurat deja și au avut succes.
„S-au realizat două astfel de proceduri, iar pacienții au fost deja externați. Spre exemplu, unul dintre pacienți, care era imobilizat la pat, a plecat pe propriile picioare după montarea acestui dispozitiv medical.” (Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați)
Costurile procedurii și tratamentul necesar pacientului sunt decontate integral. Partea și mai bună este că centrul are specialiștii necesari, astfel încât praful să nu se așeze pe aparatele ultra, mega, super moderne. Echipa este formată din cadre medicale de pe secțiile gastroenterologie, chirurgie, ATI și neurologie. Să nu aveți nevoie!