Nu că asta ar fi o scuză! Dinspre Prefectura Galați a venit azi un comunicat de presă care deși nu mirosea a alcool, părea scris la beție.
Nu ne luăm acum de purtătoarea de vorbe a prefectului că-și face și ea meseria. Dar avem totuși cîteva nelămuriri, mai ales că respectivul comunicat vine ca un “punct de vedere cu privire la dispozițiile legale aplicabile ședințelor de constituire ale Consiliului Județului/Consiliilor Locale”.
Mai exact, prefectul Dorin Otrocol care desigur este independent, dar are așa un fel de sorginte pesedistă (e ca vinul, adică prefect de origine controlată de PSD) a fost acuzat că a dormit în păpușoi atunci cînd lui Marius Stan i s-au invalidat ilegal mandatele de consilier județean și local. Iar treaba asta n-a fost spusă doar de politicieni, ci a fost constată și de justiție care a luat act de ilegalitate și a dispus adoptarea unei hotărîri de validare a mandatului de consilier județean al lui Marius Stan și, cel mai probabil, pe 24 august se va pronunța similar și în cazul Consiliului local.
De altfel ilegalitatea comisă de alianța PSD + ALDE + UNPR + PMP a fost vizibilă și din cosmos și cumva recunoscută și de cei care au comis-o, singurul care s-a făcut că plouă, deși era plătit taman să vegheze la respectarea legii fiind nea prefectul Otrocol.
Ok, așa stînd lucrurile, poate că unii s-ar fi așteptat la o demisie, numai că Otrocol, se știe, bea numai din pahare cu obrazul gros. Dar ca sfidarea să fie completă, prefectul Otrocol a conceput (mă rog, nu știu dacă el personal căci nu există dovezi că ar ști să scrie inteligibil) un punct de vedere în care înșiră o grămadă de articole de lege și la finalul căruia concluzionează astfel: “așadar, prefectul și-a exercitat atribuțiile prevăzute de lege atît în cadrul ședințelor de constituire ale consilului județului sau consiliilor locale, cît și cu privire la actele adoptate în aceste ședințe”.
Eu personal n-am înțeles ce sau mai exact dacă prefectul și-a exercitat ceva. Dar răspunsul lui, la niște acuze extrem de concrete și evidente, mi se pare de o nesimțire prefecturală. Ca să nu mai spun că o astfel de atitudine efectiv reprezintă o jignire directă, o luare la mișto a gălățenilor pe care chipurile Otrocol îi reprezintă din funcția pe care o ocupă.
Așa stînd lucrurile, eu nu pot să sper decît că organele statului se vor sesiza (sau că vor fi sesizare), iar prefectul Otrocol să răspundă fix în fața legii al cărui garant ar fi trebui să fie. Oricum, pînă atunci, noi îi urăm lui Otrocol un sincer: marș la dezintoxicare, pardon, dezlegalizare!